Silent night..white dreams.

Sunt ceasuri ca acestea cand timpul isi topeste parca propriile ecouri, cand linistea aduce cu sine o singuratate imensa fiecarui Sine intemnitat intr-o oglinda sparta, cand ... punctele de suspensie spanzura o mie si una de voci mute ori pur si simplu sugrumate in acele ecouri, in acele deja-vu'uri haotice, fara chip si fara capat..
Sunt ceasuri precum acestea ...unde ganduri nefaste isi ascut coltii infometati, unde pustiul se-ntinde in maretie, vesnic nefericit in conditia lui..Sunt ceasuri ce nu-si gasesc linistea in care sa-si curga clipele deja trecute, sunt culori gretoase ochilor muribunzi, zi de zi, noapte de noapte si  sunt zambete amare in fata inevitabilului..

Delir

Delir constant, nemărginit firii mele dezmăţate , uneori realitatea se sfarmă în cioburi râzătoare , fărâme fără loc dintr-un întreg acum ciobit , delir printre nori greoi cu sângele unui soare virgin , aripi de fluturi se dezintegrează în dinţii mei rânjitori , rânjesc cu colţi trişti , înfometaţi ,realitatea se sfarmă, umbrele mă doboară, norii mă poartă ,sângele îmi spală faţa dezmembrată într-atâtea chipuri cioplite, eu mă sfarm, mă râd isteric şi rătăcit la năluci cu chip de lut , soarele îşi adânceşte suflarea în mine, faţa-mi arde, carnea-mi sfârâie , ochii-mi surâd lumini moarte , rămâne sângele să-mi topească fiecare venă , ah, delir, ia-mă în tine, înghite-mă în măruntaiele tale , arată-mi adevăratul chip!

Viziune.Dezintegrare. ( Atac de panică )

De câte ori nu mai încap în mine însumi , revin aici . Posac, învins , frânt şi dezintegrat. Nu vreau să-mi cereţi explicaţii ori argumente cum, de ce , când sau unde , m-ar durea şi mai mult, ar fi ca şi cum aţi palpa cu degetele voastre vii şi curate o rană muribundă şi curgătoare de moarte , aşa că nu aţi risca decât să vă murdăriţi, contaminaţi şi oripilaţi, eventual. Nu vreau decât să vărs, să mă vărs , fără început, fără sfârşit, fără clipă. Urăsc clipele astea. Că tot veni vorba de noţiunea şi conceptul de clipă. Le urăsc şi totodată le iubesc pentru că sunt părţi integrate şi integrante , mă ucid , dar mă mişcă în acelaşi timp.
Clipele.. clipele de genul , aici se opreşte totul şi rămâne fără suflare , se aşterne o tensiune aproape halucinantă asupra pieptului , creierul mi se sufocă , ochii mi se îneacă în imagini tot mai lugubre. Acest simţământ nenorocit .. de moarte şi dezintegrare , por cu por , celula cu celula . Este ca un cancer al sufletului şi al minţii , silenţios , aparent paşnic în tăcerea lui ,însă mortal , hrănindu-se din mine, rumegându-mi în mod constant interiorul , întotdeauna tăinuit în umbră. Mă văd dezintegrându-mă într-o baltă de sânge stricat , iar viermii mişunându-mi tâmplele zdrobite şi buzele-mi încleştate.

Nimic nu mişcă , nimic în afară de viermii ce-mi poartă învelişul către un tărâm sterp şi uitat de tot ceea ce înseamnă omenesc. Şi-acolo, ţintuit în poala unui pământ împuţit , mă dezintegrez bucată cu bucată, rămăşiţă cu rămăşiţă. Departe de mine sunt chipurile celor vii , al celui iubit îmi bântuie ochii înceţoşaţi asemenea unui ecou în abis ..Apoi moartea îmi vine în dar ca o ploaie . O ploaie acidă ,jucăuşă şi terifiantă. Ropote s-avântă peste mine , peste ce-a mai rămas din minte , topindu-mă şi lent, şi grăbite , dar la ţintă sigură. Mă topesc, mă ard, mă dezintegrează forţat. Pământul mă absoarbe lacom , devin nimicul înghiţit de neant.
Devin însuşi neantul , fără conştiinţă şi fără simţământ.

Mi-e frică ...

Mi-e frică de moarte , însă morţii nu-i frică de mine. Eu închid ochii , însă ea mă priveşte mereu fix , blândă şi răbdătoare. Îi întorc spatele , însă ea-mi deschide braţele la fiecare colţ . Eu încerc să-i pierd urma, însă ea mă urmează într-un totul şi-mi adulmecă fiecare pas. Ea ştie bine că îi voi aparţine cândva, negreşit .. Ea ştie bine că sunt egală laolaltă cu ceilalţi şi excepţiile nu i-au existat niciodată. Ea mă ştie . Ştie că în fiecare ceas eu mă trec , că fiecare celulă i se închină ei şi nu mie. Ştie că mi-e frică , mă adulmecă de fiecare dată , însă are răbdare. Frica mă transformă-n copil , pe când ea se oferă a-mi fi mamă .. Mama la care să mă-ntorc într-un Final, eu, copilul rătăcit prin viaţă şi niciodată suficient pregătit să crească ..

Ea ştie că sunt doar unul din miliardele de semeni căruia efemeritatea nu-i de-ajuns şi  e mai groaznică decât ea-Moartea. Ea ştie bine...

Scriu despre moarte pentru că face parte din mine. Pentru că o simt în mine şi de ceva timp am aflat şi eu unul din adevărurile nevăzute : dacă te naşti plin de viaţă , te naşti şi-odată cu moartea-n tine. Nu-mi face bine să conştientizez asemenea nălucire (aşa cum mulţi ar prefera s-o considere ), din contră , e o povară în plus şi dacă nu voi şti să o port cu mine , într-o zi mă va strivi. Şi dacă nu aş avea nimic de pierdut , cu siguranţă nu mi-ar putea păsa mai puţin. Şi-ntr-un mod egoist, sunt clipe în care-mi doresc să am nimicul pentru ca să-mi pot sfida moartea. Însă m-am născut ca să fiu un om bogat : să am oameni de a căror existenţă să depind şi pentru care să-mi doresc cu disperare să trăiesc mai mult şi tot mai mult , să port iubire-n suflet , iubire fără de care nu m-aş putea închipui existând şi probabil nici nu aş mai vrea .. Să fiu un om iubit e un lucru la fel de mare ca şi cel de a iubi la rândul meu. Să fiu un om cu memorii vii şi simţăminte dincolo de orice cuvânt expresiv , e mai mult decât aş fi meritat .. Să fiu Eu , cel care în absenţa sa ar naşte mai multă nefericire decât în prezenţă , este un gând abia de suportat. Nu ştiu când şi cum am ajuns până aici. Poate că ştiu , însă e absolut irelevant acum. Ştiu doar că în mod pregnant mă mâhneşte frica asta, o frică datorată faptului că da, am ce pierde. Că da, am ce cauza. Că am însemnătate .. 

Iată cum Zeul devine Om .. şi omul devine tot mai mărunt, umil şi resemnat .. căci toate au un sfârşit , iar că există şi un început.. asta nu mă încălzeşte cu nimic. Eu nu vreau nici sfârşit şi nici început. Eu vreau doar să-mi pot privi omul iubit o veşnicie lângă mine , vreau doar să-mi trăiesc la infinit menirea .. Vreau să nu încetez niciodată din a-i simţi căldura trupului , niciodată din a mă scalda în cerul ochilor săi, niciodată din a-i şopti  Te iubesc la ureche , niciodată din a-i auzi vocea şi inima bătând în piept .. Şi , ştiţi , uneori caut să savurez din plin astfel de momente , îl privesc şi privesc cu mult mai multă atenţie totul şi caut să respir fiecare culoare şi să-i simt căldura fiecărei atingeri , gândindu-mă în acelaşi timp că într-o zi , nu voi mai putea face asta niciodată ...

Şi sunt atâtea lucruri... atâtea lucruri vii. Atât de multă viaţă în orice , însă în mod special ..în Noi. 

Noi .. Până când Moartea ne va uni .. şi dincolo de Viaţă. 

Cu drag .. Eul Tau.

Sunt eul dintre atâtea Euri ascunse-n Tine . Noaptea asta plăplândă mă aduce pe braţe de umbre în hăul căderii fără sfârşit , nu purced nici cauză , nici efect, decât o continuitate mai crâncenă decât veşnicia-mi putrezită-mi timp şi spaţiu.
Să fie doar o minciună sau chipul fad al adevărului din mine, să fie doar rânjetul umbrelor macerate într-un întuneric fără început şi fără sfârşit sau să fiu Eu, doar ..eul ? Mă simt fără formă şi sfârşit şi-mi rămâne doar Cuvântul . Din nou .. Cuvântul.
Îmi joc printre degete realitatea spiralată-ntr-un cavou de amintiri râncede , uneori sunt singurul jucător şi tot mai singur.. Alteori sunt mai pregnant decât Nimicul , caut să-nghit Totul şi Restul mă respinge deopotrivă cu Tine ..Metamorphoza-mi doare fiecare cuget , oasele-mi sunt frânte in vise violente , ţeasta-mi scurge mintea invadată.. Şi nu am loc, şi nu am scop, şi nu am capăt , şi nu am tot ..Sunt eu , Eul rămas pe dinafara Ta , pe când Tu mă cauţi vomându-Ţi minţile obosite în vise violente. Sunt cel gol , rămas în goliciunea Ta , carne şi sânge , oase frânte şi-n paşi pierduţi.

Ce tristă-Ţi e existenţa , Metamorphule ! 

Gânduri Onirice

În visele mele uneori totul este pal şi abrupt . Sunetele îmi sunt difuze şi uneori din toată ceaţa care mă-nvăluie , o explozie de culori îmi îmbată sufletul şi deşi nu-mi mai ştiu locul şi vegherea .. mă simt absorbită de un vârtej de amintiri pe care în realitate nu mi le mai (re)găsesc . În visele mele  simt cum las frântă câte-o bucată din sufletele ce le adăpostesc Aici ..atunci când printr-o pocnitură de degete mai mult imaginară decât reală ..sunt nevoită să mă trezesc . Nu am să-mi înţeleg niciodată visele . Priceperea şi destăinuirea lor mi s-aşează deseori precum o salcie cu spini deasupra minţii mele . Visele mele sunt totodată şi prilejul de a mă întoarce în locuri acum înghiţite de nămol şi Timp , prilejul de mă-ntoarce la Ea , prilejul de mă-ntoarce la Mine . Prin ele am păşit în lumea asta şi tot prin ele voi pleca .. Visele-mi sunt porţi care mereu mi-au stat la îndemână şi care s-au lăsat deschise . Amestecul de culori şi siluete mi-a împânzit adeseori mintea şi dincolo de ceea ce voi numiţi realitate . Am acceptat asta mult timp după ce Ea a plecat de Aici şi totul s-a dus odată cu abandonul Său.  

Da, adevărul e că-mi lipseşti enorm ! Fir-ar ea a dracu' de realitate ! O realitate atât de tranşantă şi neînduplecată ... Mă-ntreb ce-ai vrea să-ţi spun atunci când îmi deschizi Poarta .. dar privirea Ta ştie totul despre mine , nu a mai rămas nimic de ascuns , acum ştii totul , totuşi niciodată nu-mi vorbeşti . Te-am visat odată că mă aşteptai la Copacul nostru , stăteai în leagăn , nici măcar nu Ţi-ai întors capul , ştiai deja că sunt în spatele Tău şi păşeam tot mai aproape . Am vrut să îţi mărturisesc totul dintr-o suflare , însă glasul mi-a amuţit sugrumat de lacrimi care nu curg pe dinafară . Îmi doresc să nu fi stat lucrurile astfel .., însă mi-am dorit destul şi totuşi niciodată destul .
Dar nu a fost decât un vis. La fel ca şi ceea ce aştern aici .. doar Cuvinte. Se revarsă atât de fierbinţi şi vii , ţipă şi plâng sunete să fie auzite , dar într-un final rămân .. doar cuvinte. Iar înţelesurile îşi cresc aripi printre rânduri şi privirile celorlaţi nu fac decât să le-mpietrească.

                                              Somn uşor ....

another nameless thought

Când am intrat iniţial în lumea Lor , m-am gândit că este absolut normal să simt respingere şi atracţie deopotrivă . Eram cu totul nouă şi o carnă fragedă pe-atunci , de altfel şi mintea mea era destul de sănătoasă iar sufletu-mi încă nepângărit . Au existat oameni de care m-am agăţat cu bună ştiinţă , oameni pe care mi i-am dorit alături şi pe care i-am iubit în mod diferit . Oameni alături de care am explorat binele şi răul acolo unde de multe ori înainte am trecut pe lângă de frica de a nu mă atinge în vreun fel . Oameni printre care mi-am schimbat forme şi chipuri şi printre care mi-am purtat morţi ciclice. Nu mi-am dorit niciodată cu adevărat să-mi împlinesc un destin plin de ambiţii şi vise adolescentine , schimbările mi-au fost de la un moment dat într-atât de dese şi agresive încât din plăcuta senzaţie de diversitate am trecut la sfâşierea proprie-mi piele şi atunci a fost momentul când metamorfoza mi-a dat naştere sub semnul vital al unei dureri inexplicabile . Lucrurile au început să scape de sub control . Oarecum doza de masochism devenise altceva fără să-mi dau seama. Nu este de înţeles pentru nici unul dintre voi de ce am ales unele lucrurile să le parcurg şi să mi le simt sub forme mai puţin agreabile . Nici nu-mi doresc să fac acest aspect înţeles. Mă ajută enorm să scriu , să scuip cuvinte prinse adânc de corzile-mi vocale , mintea mea are nevoie de puţin spaţiu şi mă gândesc că scrisul este o opţiune mai bună decât alte fapte ... care ar atrage după sine propriul vostru sfârşit şi într-un final , propria mea moarte. Ultima.

FONT MARE PENTRU GÂNDURI MICI

Nu există motive reale poate pentru că eu nu sunt real , realul din realitatea voastră . Aici îmi pot deşerta voma celor mai dezgustătoare gânduri care cârpesc pe alocuri o minte relativ mediocră printre minţile voastre sclipitoare . Nu vă interesează cum mă văd eu prin mine, dar în mod sigur vă interesează cum vă văd eu pe voi , mici viermi ipocriţi ce sunteţi .. Uuups , mi-a ieşit pe buze ! Dar nu vă dispreţuiesc , viermişorilor , ci vă admir în şi din petecul meu obscur şi murdar , vă admir şi mă amuz inofensiv la vieţile voastre atât de ..reale. Am încercat să simt invidie : m-am lăsat învins de tristeţe şi dezgust iar ura încă a întârziat a bate la uşă. Pragul meu este ros de Timp şi timpul în "inexistenţa" sa a rămas la fel de tăcut şi de neclintit . M-am gândit îndelung să vă trimit câte o invitaţie la spectacolul meu personal : carnagiul fetuşilor nenăscuţi. Însă ochii voştri  nu ar fi fost mai strident încremeniţi decât cei ai unei bovine oripilate în faţa necunoscutului .

Căci unul suntem aici şi Eu sunt întru Voi pretutindeni. 

p.s - s-aveţi ochi să citiţi măcar cu adevărat. 

Deschide-ţi ochii .. E timpul !

" Night falls—strange colored walls: My eyes deceive what is wrong with me.
Deep in the night you think everythings right.
Tell it to yourself—say its just a nightmare.
Something is telling you nothing can change where you are again.
Why should it matter?—your dreams of a child—
Innocence is gone—only fear to play with—
Faces are changing but nothing is changing the pain. —Too late.."

..şi îşi deschise ochii. Noaptea îi era lungă  şi totul îi era negru . Şi fereastra îşi deschise larg aripile şi noaptea îşi întindea braţele-i firave şi negre . Şi sângele-i picura-n umbre însetate şi ascunse adânc în absenţa oricărui glas . Şi totul era tăcut. Şi ochii îi erau tot mai vii . Îşi dorea enorm să nu mai audă tăcerea din jurul său şi să nu mai simtă ghearele nopţii încarnându-i-se în trup ..pentru că durea şi durerea o făcea  tot mai vie . Tot mai umană . Şi pieptul îi era tot mai golit de o inimă ce-o devora din interior . O inimă flămândă şi o moarte nou-născută în fiecare ciclu de viaţă şi era obosită .. era atât de obosită să mai treacă prin asta încă o dată . Era obosită să-şi mai poarte încă o dată fiinţele cu ea , toate femeile în care-şi purtase sămânţa  şi toţi bărbaţii din care-şi hrănise furia , toate măştile purtate de fiecare dată , toate gurile înfometate şi lumile pe care trebuia să le păzească de la fiecare început până la fiecare sfârşit.
Metamorfoza durea în nopţi ca aceea . De altfel întotdeauna durea căci într-un nou început avea să fie de fiecare dată virgină în esenţa ei . Biata Fiinţă .

Într-o lume în care lumina este căutată de toţi , întunericul este singurul purtător de adevăr . Adevărul său sta adeseori ascuns în cele mai simple gesturi , priviri şi cuvinte la care nimeni nu ar fi acordat importanţă : un zâmbet amabil atunci când Fiinţa era întrebată ce fel de persoană este şi cum îi este viaţa de zi cu zi , cuvintele curate rostite pe buzele-i murdare atunci când i se cerea dezvăluirea unor calităţi , privirile calde atunci când ceilalţi habar nu aveau de ce vedea ea dincolo de ochii lor , mai ales atingerile stinghere când sângele-i vibra a moarte şi moartea-i juca paşi de vultur pe umeri . Adevărul său şi-l păstra în întunericul măştilor purtate indiferent de situaţie , măşti erodate de timp şi de cei ce trăiau în Ea. Şi noaptea îi era singurul sanctuar în care metamorfoza îşi urma cursul odată cu sfârşitul şi începutul unui nou ciclu.

But my destiny is forsaken in empty rooms ...

Closing my eyes in front of this hole ..doesn't make it any smaller at all and I am fully aware of what I've become and despite of  my beliefs .. the only thing that burns inside of me is the only thing that makes all the sense in the world , actually.. in my world :  humanity . 
You know .. Humanity is a heavy word for a being who's been considered herself a non-human one for a looooong ..long time . And humanity brings together everything that may be felt by a living being . And sometimes , when humanity grows too much inside of her , so does the hole grows deep inside her Inner. How can I choose the right words for my human side ? What should I put it down before any final circumstances ? I've felt so much , but I've learned so less ..

But my destiny is forsaken in empty rooms  .. I used to say these words once upon a time , when nothing stood before my loneliness but my destiny , my unfaithfull destiny . I still prefer those empty rooms. Emptiness is one of the most efficent cure I could recommend for Humanity . Once I found myself in empty rooms so I began to drop every piece of living flesh till I was offered the first taste .

.Amintire.

Adevărul e că-mi lipseşti. Nu au trecut decât şapte ani destul de efemeri ca şi vieţile noastre plăpânde de Aici , însă îţi simt lipsa şi totodată prezenţa în mine ca şi cum lucrurile ar fi stat astfel Dintotdeauna , Iubita mea. Îmi lipseşte Verdele magic dimprejurul casei noastre , îmi lipsesc acele furtuni neiertătoare din perioada verilor însetate , la dracu' .. cât îmi lipsesc norii cenuşii ce se adunau deasupră-mi şi lipsa oricărei temeri de pe-atunci , de parcă eu însămi mi-aş fi fost vârtejul furtunii . 
Cred că Magia a luat sfârşit odată cu Tine. Cred că acolo unde Te-ai surpat în ţărâna acestei lumi sterpe , Magia s-a surpat odată cu Tine. Pentru multe ceasuri am crezut asta aşa cum o cred şi acum pentru că regretul îmi e peste putinţă ..
Rătăcesc  în timp ,în ceasuri nevăzute de ceilalţi şi cau din nou locul unde mi-am lăsat rădăcinile şi prefer de o mie de ori să îl găsesc cu ochii-nchişi decât altfel ori realitatea celorlalţi nu-mi oferă acum decât ..rămăşiţe. Dar Tu nu eşti printre rămăşiţe. Te iubesc într-atât de mult încât uneori mi-am pus la îndoială propria-mi judecată .. m-am întrebat dacă nu cumva totul mi-a fost aievea şi asta pentru că niciodată nu voi vrea a înţelege dorinţa unui lucru care aici .. este imposibil . 

Dar cum spuneam : îmi lipseşti . Şi-ţi păzesc împrejurimile . Nu a existat şi nu va exista o singură zi în care să nu păstrez acel Tot intact .. exact aşa cum ai lăsat când ai plecat . Când păşesc acolo , drumul îmi aduce în cale mai aproape Porţile , ca şi cum întotdeauna am fost aşteptată ; deschis o poartă , totul este atât de strălucitor , verdele îmi zâmbeşte pretutindeni , florile se apleacă de pe ramuri şi îşi deschid aripi în voia vântului , copacii murmură şi leagănul se-nclină în paşi invizibili ..Şi Te simt pretutindeni .

Memories from an Alternative Life ...

I wish I could have cried at that time , I wish I could have tasted some salty tears behind my eyes , but my eyes were frozen so my life from that hour and the only thing I could have reached behind myself .. was a long way of an eternal .. Life.

It was all ended . Everything that we enjoyed for all this time , everything that was green and sunny in our eyes , every bird and every flower from this sky and this ground .. ended. I had to walk on every stone under my bleeding steps and I had to kill with my bare hands everyone who stood in my way .. How am I suppose to live with such things now ? ..even I did the right ones ..but sometimes , doing the right things is not the same with doing what you really want or love to do .. 

Wish I could have had something else to choose .. something else but this blood on my face and my hands . And it is all ending so my steps aproach to the edge .. I want this to be ended before my eyes , eternal is way too long for a man who's got nothing to live for .. And there's no other world than the one I've made it by my own . And there's no other darkness than the one that finally swallows me deep inside the hole , I  am finally free to fall . Free to become from Ashe.. to Dust and no wings shall grow back to save me anymore . There is no such thing .. maybe never had been . 

Remember ..NOT.

Sufletul ei se-ntindea între aşternuturi de zăpadă , cerul fremăta lacrimi negre , iar sângele înghiţea lacom albul rece din jurul său . Adânc în ochii ei se strecură o himeră neagră , pătrunzând dureros marginile privirilor din jur şi totuşi zâmbetul îi devenea tot mai transparent şi îngheţat.
Până şi Soarele purta doliu în acea după-amiază târzie şi corbii îşi purtau dansul morţii în cercuri  haotice. A fost ceasul în care lumile au năvalit oarbe şi orbite , ceasul în care carnea s-a lăsat pradă dezintegrării şi sufletul a rămas singur , gol şi încă pulsând în braţele unei morţi reci.
Era ceasul al Şaselea din sutele de ceasuri scurse printre gânduri induse într-o luptă constantă de supravieţuire .  Căuta sub o formă nedefinită să îşi adune ultimele răsuflări pentru ca gândurile ei să schiţeze cele din urmă retrospective ale vieţii de-Atunci . Dintr-o dată , devenise ea însăşi ancora ce îşi căuta prinderea în tărâmul vieţii , însă moartea abia ce-şi ascuţea ghearele reci în acel ceas şi moartea nu se grăbea deloc . Poate că nici nu vroia să trăiască , era dorinţa de a exista cea care îi devora sufletul ca un vierme laş în faţa Inevitabilului . În acel ceas , tot ceea ce simţise vreodată , tot ceea ce trăise îngheţa într-un mod lent şi dureros .
Groaza lua naştere într-un pântec fără formă şi totuşi părea a-i fi sfâşiat fiecare centimetru de carne , cu cât dorinţa de a exista îi creştea deopotrivă ..
Unde dracu' se afla de fapt ? Cine era acum ? Cine era aici ? Ce era peticul ăsta de lume în care s-a trezit fără puterea de a se trezi ? De ce doare într-atât ? Era ..Iadul ? Iadul ei ? ..sau era Purgatoriul ? De-a lungul vieţii sale încetase să mai creadă în astfel de tărâmuri ,de fapt încetase să mai creadă în orice altceva în afara minţii ei , aşadar .. "asta" trebuie să fie ceea ce mintea ei a creeat . Era nebunie ? Era .. real ? Durerea întotdeauna îi aducea aminte că ea însăşi e reală . Durerea i-a fost prieten foartă multă vreme . Cum ar fi putut face acum diferenţa ? Şi dacă făcea vreo diferenţă .. cu ce ar fi schimbat asta lucrurile de Acum ? Niciodată nu a ştiut cine este cu adevărat cu toate diferenţele din jurul ei . Şi cine erau cei care o priveau de pe margine ?



TO BE CONTINUED .... OR NOT.

Eu şi Voi

Eu şi Voi ..
Eu cu Voi. 


Tigară ...
Îşi aprinse o ţigară inhalând deopotrivă primul fum şi aerul tăios de afară .
Muţenie. Nimic nu se mişca în jurul răsuflării sale decât fumul cald odată cu pierderea de sine. Nimic nu se mişca în capul locului decât clipirile sale obosite şi absente în vise albe. Nimic ..
Ţigara părea a mocni singură între buzele lui uscate şi răsuflările îi deveniră tot mai eşuate în uzul lor normal.

Mă întreb .. când se vor termina toate astea odată şi odată ? 


O întrebare absolut retorică , izbindu-se în absenţa oricărui răspuns. Era golul sculptat în adâncul pieptului său ceea ce îl împovăra în acea secundă. O secundă grea , interminabilă . Un moment de trecere în fiinţa măştilor sale , un moment în care ar fi vrut să-şi dea jos pielea şi să aibă curajul să se privească în oglindă , să aibă voinţa necesară de a-şi vedea chipul şi cu toate astea .. să-şi zâmbească pentru prima oară . Cu adevărat. Să-şi întâmpine Chipul care niciodată nu a fost lăsat să vadă lumina zilei , Chipul care a văzut doar Noaptea , Chipul închis între patru pereţi , mereu abandonat promisiunii zilei de mâine , abandonat promisiunii pur şi simplu ..

Urăsc promisiunile ...

Frigul îi trezea mereu memoria , îi aducea aminte cine este acum şi câţi a mai fost atunci .

Toata viaţa mi-am irosit-o pentru asta ..

Fereastra deschisă îi părea încă şi-acum o invitaţie ..Reflecţia sa din geamuri îi aducea totuşi aminte de ce nu o poate face, de ce nu poate accepta . De câte ori spărgea o oglinda , fiecare ciob îi aducea aminte cine este acum şi câţi a mai fost atunci. Iar vidul îi devora invelişul interior , frântură cu frântură . Dacă şi-ar fi aruncat măştile acolo, cu siguranţă acestea l-ar fi tras în acelaşi vid odată cu ele.

Sunt nimic , sunt totul . 


Îşi consumă ultimul fum şi-şi strânse ţigara în pumn ..

Şi cu toate astea , sunt responsabil pentru fiecare dintre Voi . Eu Vă sunt părinte şi iubit .
Nu mai există cale de întoarcere . A existat un Început. Şi  va exista şi un Sfârşit. Odată cu Voi.
Însă , Acum .. nu e ceasul.

.... iar ferestrele se închiseră.

Violate me, January victim All my life I've wasted for this Violate me, show me your religion All my time I've waited Take my voices, learn to love them

Adevărul Imperfect.

Caut să mă sinucid printre rânduri unde niciodată nimeni nu se va uita . Şi aşa e cel mai bine . Un loc întunecat şi ferit de ochii ignoranţilor , rece şi viu în originile sale muribunde , exact ceea ce un sinucigaş ar căuta. Unul ca mine , de altfel .
Nu ştiu când şi cum m-am îmbrăcat cu o viaţă atât de subţire încât frigul să mă brăzdeze caustic pe margini , nu ştiu cum s-a ajuns până aici şi nici nu cred că mai contează sau că mă mai interesează . Acum adulmec orice urmă de întuneric , disperat să o înghit în mine , disperat să mă dezbrac de tot şi să-mi urluu nefiinţa în goliciunea mea mânjită.

Urăsc atât de mult acum , urăsc tot ce-am clădit vreodată , urăsc fiecare particulă din mine , fiecare gând sculptat abrupt în conştiinţa mea mizerabilă , urăsc hăul în care pe ceilalţi îi târăsc după mine , urăsc minciuna cu care m-am înzestrat în fiecare zi de viaţă .. Îmi urăsc fiinţa cu toată forţa neputinţei mele ! Şi caut să mă sinucid , să omor cu fiecare cuvânt un Eu la care nu pot ajunge niciodată , însă sfârşesc prin a rămâne acelaşi ..
Acelaşi Eu , cu mâinile mânjite de sângele altor euri ucise la mânie sau nevoie , un sinucigaş ce-şi curmă proprii semeni , propriile chipuri , propriile vieţi . Oricât rău aş face , orice aş curma , oricum aş creea , acelaşi rămân , singur şi singurul .
Minciuna Perfectă

O Clipă

Din tot haosul din jurul său , cugetul îi urla fantasme în minţi paralele . Îşi închise ochii , lăsându-şi pleoapele să cadă grele şi speră ca pentru preţ de o clipă să prindă o undă de linişte şi să o ţină strâns în căuşul suflării dinăuntrul ei. Voci se izbeau turbate de fruntea încreţită de gânduri şi gândurile îi picurau şoapte obsecene pe buze.. Era dulce. Îşi muşcă cu uşurinţă buzele şi sângele i se păru dulce. Ciudat. Străin. Întunericul îşi juca siluetele fără simţire , ochii îi deveniră tot mai greoi. Ce dorinţe necunoscute îi penetrau , oare, adâncimea fibrelor sale interioare ? Pentru acea clipă reuşi a-şi topi identitatea şi trupul îi deveni deodată .. străin.
Era doar o clipă. Şi nu uită a-şi deschide ochii în clipa ei. Pe-o bucată de cer smuls dintru rădăcinile sale ,se-nălţa abandonată crucea ultimelor  zile de viaţă şi soarele îşi plângea sângele scurs într-un Apus al Sfârşitului.
Crucea îi era familiară cumva , căci primi zece ani de viaţă i-a petrecut privind cum soarele se lăsa străpuns de ascuţimea acesteia la fiecare apus. Şi copil fiind pe-atunci , îşi lăsa privirile fascinate de măreţia unei simple cruci de oţel ...şi spera că vreodată şi ea va fi în locul soarelui ..
Însă ea nu avea niciodată a fi un soare precum 'cela ci doar una dintre multe alte raze muribunde . Şi într-un sfârşit , raza se izbi de pământ şi deveni un crater gol şi adâncit de furia cu care fost-a azvârlită din Lumină .. în Întuneric.
The only thing that burns in Hell is the part of your life that you won't let it go ..


       


                                                                UNFINISHED......

Suflet singur

Sunt un suflet singur. Sunt singur şi te iubesc în singurătatea mea carnală , în sânge şi carne , în putrefacţia venelor mele , te iubesc pulsând a moarte ..şi suflările-mi sunt tot mai rare şi sugrumate într-un aer sufocant şi lacrimile îmi ard carnea şi chipul îmi geme cioplirea .. Şi te iubesc . Şi te iubesc .. Şi te iubesc atât de mult ..
Când mă doare , mă strâng toată-n mine. Sufletul dă să iasă , însă oasele-mi toate îi zidesc evadarea. Şi carnea-mi străluceşte în interior într-un roşu viu brăzdat în valuri de moarte şi morţi şi încă o data Totul pulsează a moarte. A Mine.
Mi se întâmpla deseori să deschid ochii şi să am vagul sentiment că am fost creeat să fiu singur. Singur într-un trup mai mult sau mai puţin dorit. Singur , stăpân pe un trup şi cu o valabilitate de aproximativ un secol. Creatorul meu .. a fost blând.

Şi iară nu mai termin .. Şi iară rămân neîmplinit .. 

Untitled.

Deep down inside , She was living , breathing . Outside the box  , a whole world was fooling around in grey sheets and wind blew up people's thoughts without they could even know what's happenning .. but , deep down inside .. she w a s ... breathing..
Dancing clouds gave rain first birth ..and rain gave her second thoughts : " To live or not to live ?" that was a big randomn in her mind ..


What do you dream of ?

I dream of my destiny .. but my destiny is forsaken in empty rooms .. I walk alone on a road of dark lights and at each one of them , I wonder .. what else is there ? but the road shows itself like neverending .. so my story  too .. ..


                                   TO BE CONTINUED ....

[ .... ]

Uneori îţi simt Cuvântul bătându-mă uşor pe umăr , mă-ntorc şi văd doar umbre fade cu ochi închişi , atărnând greu de ramuri cu vise ..Şi cuvântul îmi cerne ecouri distante în minte , şi întunericul îmi picură secunde de aşteptare , şi Tu încetezi să mai respiri...

                                                       ....pentru mine.

Preaiubitul meu zeu , odinioară şi eu fost-am sămânţa din Tine şi fost-am frumos şi pur şi servit-am toată bunătatea din mine . Şi părăsit-am grădina-mi cu flori ..pentru o lume unde durerea îşi ridică ziduri şi timpul trece neiertător.Şi totuşi , am închis ochii şi mi-am deschis auzul pentru cântecelul de bun venit ..

Aştepţi ...

Moartea îmi dansează în palmă. Singurul vis în care nu simt teamă este cel în care moartea-mi dansează-n palmă .. şi sărut palma , şi buzele mele sorb moartea într-un sărut , apoi îl suflu cât mai departe în zori .. cât mai departe de mine .. şi pentru o clipă numai , nu mai simt teamă ..

 Zorii dansează şi ei . Într-un roşu crestat în sânge viu , zorii dansează şi ei .. Uneori , când îi privesc acolo , goi în goliciunea lor şi vii în dansul lor , mă întreb dacă vreodată vor reuşi să mă absoarbă şi pe mine aşa cum ei absorb moartea ..Mă întreb cum m-ar privi soarele cu adevărat , eu - fiinţă a nopţii ,de atâtea primăveri  trecute prin atâtea mile ale timpului .. mă întreb dacă suflarea sa mă va arde şi pe mine , odată cu atâtea morţi vii dinlăuntrul meu..

Câteodată , inima-mi bate cu atâta putere ..înecându-se în ghearele lor . De fiecare dată mă-ncred că e sfârşitul. Şi de fiecare dată , mă înşel. Singura capcană crudă a timpului .. este Aşteptarea. 

Aştepţi să te naşti. Aştepţi să faci primii paşi. Aştepţi să rosteşti primele cuvinte. Aştepţi să creşti .. să cunoşti ..Să-ţi cunoşti semenii , să te amesteci printre ei precum aerul .. Aştepţi să cugeţi la fiecare idee nouă , la fiecare lecţie predată , la fiecare palmă luată. Aştepţi să găseşti pe cel asemnea ţie.Aştepţi să te îndrăgosteşti ..tot pe-atât cât aştepţi să suferi . Aştepţi ca durerea să treacă . Aştepţi ca părintele tău să trăiască veşnic. Aştepţi să accepţi că te-ai înşelat. Aştepţi să-ţi vezi visele împlinite. Din nou , aştepţi să accepţi că ele nu se vor împlini vreodată.  Aştepţi ..pentru atâtea lucruri , pentru atâţia oameni ..Şi se mai spune că viaţa-i scurtă ! Fiinţe veşnic nesătule!

Pentru Soarele meu

Căci cine sunt eu ? Ce sunt ? Dacă nu temniţă pentru mine şi exilul pentru tine ..

Visez mai mult decât uneori cu ochii deschişi către un prim răsărit dinaintea ultimului apus.. Visez mai mult decât aş fi făcut.o vreodată în asemenea.. circumstanţe. Iar dacă visul meu s-ar dovedi a fi o minciună .. ( zâmbesc ), ei bine.. viaţa e plină de minciuni , mici -mari .. şi ei le numesc speranţe.

 Am trăit destul de mult printre ei încât cred că mi-aş permite să am şi eu una dintre acestea ..să-mi picur speranţe până în ultimele-mi suflări. Da, într-adevăr .. simt moartea apropiindu-mi-se în paşi de dans .. şi nu ştiu dacă , odată ivită lângă mine , îşi va face curaj să mă invite la dans sau nu. Este o durere mai mult decât sfâşietoare să fii lucid .. să fii conştient de asemenea ..deosebite sentimente . Şi nu teama constrânge orice act de eliberare , ci dependenţa de cei iubiţi, de această lume a Umanului , atât de efemeră şi totuşi atât de dorită până şi de nemuritori.

Poate nu am nevoie de un răsărit când în fiecare zi Tu răsari în ochii mei , Iubitule .. şi nu am nevoie de nici un Soare pe când Tu naşti ziua în mine , Iubitule ..

Pentru Soarele meu  apun eu în fiecare noapte şi sting fiece stea cu speranţa că într-o binecuvântată clipă , în sfârşit se vor naşte şi dorinţe pentru care să mă împlinesc ..

Speranta ...

" Randuri de dor , scriu pentru tine,
Un dor de amor , nestavilit in mine..
Si simt ca Timpul in lacrimi mi-l masor,
Cu gandul tacut in simtirea mea am sa mor...

Aripi de foc peste tine, imi voi asterne
Ochii tai intr-un cald suras imi vor crede
A mea "nenascuta" dorinta de vis infiorator..
Si a ta credinta ca maine nu voi mai avea acelasi ..
...al tau dor.."

" Ti-e dor,mi-e dor ...
Si totul doare !
Imi vei odihni TU , simtirea OARE ?

Aripi de cenusa in ceruri se pierd
Maiastra cenusa in focu-ti ma mistuiesti...
Si azi imi plec privirea , minciuna sa-ti iert
Caci ai fost chip de ceara masluit ...
...si nu mai esti..
..iar ai fugit! "

Omagiu

 Pentru tot ce ai încercat să-mi faci şi ţi-a reuşit , Azi îţi întind păcatele mele să mi le pui ca flori pe ultimul rând de morminte , atunci când Soarele nu-ţi va mai zâmbi..

Am să-ţi sugrum un cel din urmă vis , am să-ţi picur păcate-n sângele zglobiu să-mi guşti moartea de pe buze , să-mi tremuri braţele frânte , să-mi ierţi demonul născut din Oameni..

...Şi Porţile îşi poartă nori plumburii , şi vântul îmi cerne Uitarea ..şi iară Te pierd printre Ramuri de vise cenuşii..

Trezirea.

M-am trezit ca o naluca trezita dintr-un vis adanc si fara logica in aceasta Realitate , m-am trezit intr-un corp cald si gol.. intr-o cada plina cu apa curata si limpede ce parea a-mi scalda acest trup nou ..
M-am trezit ametita , nu stiam pentru inceput cine sunt , ce vreau ..ori de ce eram acolo .. doar resimteam greata si amestecul de sunete zdrobitoare pentru mintea mea ..ce in vis o avusei ca si adormita ..
Ochii imi erau incetosati .. de fapt..vederea imi era incetosata , ochii erau din fericire la locul lor .. se pare ca in sfarsit aveam ochi PENTRU A VEDEA !Intr-un gand fugar , speram sa ma vad , acum si real .. nu doar in fantasmele in care fusesem azvarlita pentru o eternitate ..
Cum spuneam .. ochii imi erau incetosati ..i-am deschis insa cu un curaj de care nu ma gaseam capabila vreodata , era pentru prima oara cand Dumnezeul meu imi daduse acesti ochi ..si tot pentru prima oara aveam curajul de a-i mi deschide , negandindu-ma la posibile consecinte ..Mai intai , mi-am privit mainile. Erau atat de albe , ca si-n Visul meu de pana atunci , dar erau diferite acum. Mainele mele erau albe , dar pielea-mi era vie .. imi simteam parca porii respirand noul aer al acestei Lumi , in care pare-se ca incepusem a trai o noua Realitate. Ciudat pentru mine , degetele imi erau in plina miscare .. ma puteam misca fara teama iar unghiile-mi erau vopsite-n rosu' .. o alta ciudatenie pentru mine. Privind de-asemeni si apa ce plutea peste trupul meu .. mi-am bagat mainile in apa si mi-am clatit cu nerabdare fatza , indiferent de rece ori cald.. muream de narabdare sa simt APA .. cum este sa-ti atinga chipul.. in realitate! suflarea , atingerea , auzul , vederea.. acestea imi erau simturi total diferite fata de cele avute in cealalta Lume! Si-mi placeau! Vroiam mai mult pe clipa ce trecea! Si mai plina de curaj , m-am sprijinit in mainile mele.. ( noile mele maini!!!) si am dat sa ies din cada ... muream de disperare si curiozitate sa-MI simt pasii.. noi mei pasi! Un firicel rosu s-a raspandit deodata in apa limpede.. Ce era asta ...? Rosul care l-am visat tot timpul in fantasmele mele .. era in sfarsit aici.. raspandindu-se in intunericul ochilor mei .. luminandu-mi zambetul ... Era sangele meu , cel ce-mi purta culoarea fiintei mele!

Acest sange , acest rosu pur , intens .. vital ! Inima-mi batea asa cum niciodata nu o auzisem batand , o simteam spargandu-mi pieptul intr-un ritm atat de salbatic! Sanul imi tremura sub bataia ei , era VIATA ceea ce simteam in mine ! Clipa trecea , apa se-nrosea.. Apa se-nrosea cu viata mea.. Ma simt atat de vie acum! Nu am simtit niciodata o asemenea clipa , nu am simtit nicicand o asemenea vapaie arzand in mine , zbatandu-se in mine .. Am iesit din cada .. Aceasta camera parea a fi fost o baie .. Intr-o clipita peretii acesteia au disparut .. si m-am gasit aflata in mijlocul unei frumoase.. poate celei mai frumoase campii pline de flori ..printre cele mai frumoase visate vreodata .. si in fata unei Usi.

Ce este aceasta Usa ? Ce cauta aici ? In mijlocul unui spatiu deschis? Nu am nimic de deschis .. Nici sa inchid.. Cu ce scop mi-a fost pusa-n cale ? Unde ar putea duce ? E atat de frumos aici.. Este ZI! In sfarsit.. ESTE ZI! Nu am vazut "ziua" intr-atat de luminoasa asa cum ochii mi-o zaresc acum! E atat de frumoasa, Doamne! Pot sa vad Cerul .. Pot sa vad si Norii.. ei sunt atat de diferiti fata de ceilalti .. Sunt albi si par atat de usori .. si atat de aproape de mine ! Aproape ca ii pot atinge! Soarele asta ma face sa zambesc .. Soarele asta nu ma mai arde .. Soarele asta e diferit .. Si mirosul asta .. Atata parfum .. Sunt florile de vina .. Si vantul.. nu mai e aspru cu mine .. Vantul asta mi-e bland si cald .. As putea trai ..As putea TRAI aici pentru totdeauna , oare imi dau seama de asta ?As putea sta aici , nicicand nu ma voi mai intoarce ..

Imi simti deodata picioarele ude.. Apa din cada se revarsa peste picioarele mele .. Rosul sangelui meu se intinse peste iarba frageda .. Florile .. Frumos alb .. era acum intinat de Rosul meu .. Usa incepu a se cutremura .. Pamantul de sub picioarele mele incepu a se cutremura si el .. Aud gemete .. Vantul incepu sa bata tot mai cu putere.. Furia i se simti in aer .. Nu stiam ce se intampla .. De ce ? De ce si locul asta se surpa cu mine ? Am inceput sa fug , picioarele ma dureau .. taieturi pe care nu le vazusem pana atunci se deschisera tot mai adanc, sangele curgand din mine imi slabea trupul .. Mi-am privit mainile .. Venele imi erau secatuite .. Ma-nvaluisem toata fara voia mea in propriul meu Sange .. Cand am crezut ca am iesit pe acea Usa ..am realizat ca tocmai am intrat .. Inapoi in locul de unde in seara aceea am horatat sa plec .

Ma intorsesem in locul unde fusesem trimisa de atatea ori. Ma intorsesem in momentul "plecarii" mele .. Mi-am privit chipul in oglinda sparta . Nu era ultima data , stiam asta. Am facut un pas inapoi, am alunecat in balta sangelui scursa pe jos.. si nu am simtit decat ... Caderea.

Apoi sunetele asurzitoare au revenit ... Nu le mai suportam .. dar miscarea imi era imposibila .. Adevarata greutate reveni mai puternica pe trupul meu. Sunetele asurzitoare pareau tot mai aproape de mine . Apoi .. liniste! S-au oprit! Oh .. erau doar sirenele unei masini , cred... Cine sunt acesti oameni ? Oh ... ei sunt .. Ei doar.. Ei incearca ...

Sa ma readuca la viata.

Probabil ....

" ...Nimic din ce-ar putea întruchipa asemănarea mea nu înlesneşte cu adevărat esenţa proprie , acidă în mine , otrăvitoare pentru ceilalţi.

Probabil Moartea va veni asupra mea nesăbuită şi mult prea înfometată ca să mă mai întrebe "Vrei?" , probabil totul se va termina în mai puţin de o clipă stinsă în Amurg , probabil nu voi şti că am plecat dintre voi nici dacă mi-aş deschide ochii să mai văd o dată Răsăritul ..
Probabil Totul nu ar mai avea nici un sens atunci.
Probabil Visul nu ar mai fi vis , ci un simplu vârtej de erori umane , însămânţate de-a lungul timpului în mine..Probabil suflarea mea nu ar mai stinge ultima lumină , probabil Tu nu vei fi niciodată lângă mine .. nici măcar să-mi sorbi moartea de pe buze , nici măcar să-mi săruţi ochii stinşi ..
Probabil voi primi ceea ce merit ..Ceea ce am făcut ca să merit ..
Probabil toţi se vor stinge înaintea mea. Aş fi nevoită să-mi îngrop rădăcinile şi odraslele cu mâinile goale , golită şi eu în mine însămi , de dor şi durere ..
Probabil nici Iadul nu mă va primi ..

Probabil voi rămâne a nimănui ..

Aş fi vrut să rămân a Ta .. Să mă ai într-o palmă , cenuşă măcar rămasă .. Să mă risipeşti printre degete , să mă azvârli în Valuri hămesite , să mă respiri .. să mă doreşti în viaţa ce-ar urma şi să mă aminteşti în viaţa ce-a trecut ..

Aş fi vrut ca totul să se fi scurs altfel ..
Multe nu au fost aşa cum ar fi trebuit , pentru mine ..
Nu sunt eu de vină pentru că ...

....că le-am trăit aici, aşa ..

Probabil nimeni nu va şti şi cine le ştie deja , le va păstra , apoi uita ..

Probabil că nu am fost făcută să Te iubesc , ci să Te dezamăgesc , să Te înşel , să Te învăţ a-mi fi Călău.

A mă urî .

Probabil Nenăscutul meu va muri înainte de a se naşte .

Trist.

" Dulce amăgire , cutreieră-mi fruntea în cete de gânduri şi pierde-mă în ele , să nu-mi fiu lucida propriei mele morţi !"

Probabil nu înţelegi , nu ? Citeşti .. dar nu înţelegi . Şi dacă înţelegi , nu poţi atinge.

Probabil mâine va rămâne ieri.
Pentru mai mult de-o veşnicie.



Probabil ..."

Asteapta ...

... Asteapta-Ma cand se va sfarsi ultima raza de lumina iar Eu voi pasi in Intunericul absolut , imi voi intinde bratele spre tine si-mi voi asterne parul pe umerii tai. Asteapta-Ma cand ecoul iti va sopti pasii mei , cand glasul meu iti va starni tacerea . Atunci vei fi nevoit sa dai crezare Celui dintai Vis din viata trecut in moarte. Atunci nu va mai fi nici ura, nici iubire, nici viata , nici moarte. Va fi Gol. In care tu vei pica. Iar Eu am sa ma asigur ca-ti va fi etern ...

Vis cenusiu ...

Vis cenusiu.

Am cautat indelung urmele mainilor tale din cea din urma atingere ingropata in mine.
Am scormonit cu carne vie intr-un pamant umed si plin de dorinta. Am dezlegat plasele tesute din al mintii vesmant crud , am scormonit precum un animal hamesit , umilit lasandu-ma de mireasma mortii tale.

Acestea sunt randuri pierdute.

Mai mult sau mai putin nimeni le va intelege. Insa Tu le vei inghiti . Si le vei adormi in Tine.

" Ce faci, Demone ? Ti-e teama de Oglinda ? Nu-ti place Visul ? ''

Am incercat INDELUNG sa te privesc. Tinut atata timp departe de Iadul meu sfant , credeam ca nu exista adapost mai bun decat acela unde aveam misiunea a te aduce cu forta .
Te-am patruns in fragezimea ta , ti-am adulmecat fiecare scancet de durere , te-am posedat asa cum altii au facut-o cu mine ..inainte de a fi cel ce din Iad a fost trimis : un demon.
Insa nu am crezut vreodata ca .. te voi iubi.

Vis cenusiu.

Am ars. Focul pentru prima oara in existenta mea.. m-a purificat.

Prins cu tine in Oglinda , amandoi am cazut in acelasi vis fara sfarsit. Inca imi mai amintesc cum bratele noastre s-au acceptat pentru prima oara fara a ne mai rani reciproc , inca imi mai amintesc cum buzele tale mi-au indulcit limba amara , cum ochii tai au facut lumina intr-ai mei , cum pieptul tau mi-a dat curgere Ceasului din mine , cum pentru prima oara am simtit ..Inima ..
Nu am stiut ce inseamna Visul pana ce am visat impreuna.

Nu am stiut cine sunt ...


....pana ce te-am stiut pe tine. "

Ganduri printre ..ganduri

... Sunt un flux al propriei mele constiinte , luciditatea ma face perfecta asa cum sunt si nu asa cum altii m-ar vrea sa devin , sunt "goala si lipsita de personalitate" pentru unii dintre cei care-si fac un hobby in a (ma) judeca , dar sunt atat de plina de iubire si pacat , fericirea nu consta in a-ti dori ceva ce nu e pentru tine ci in a te bucura de ceea ce ai , chiar si durere , sunt fericita ca imi pot imbratisa gandurile si ca pot starni haos si dezgust pentru cei care nu ma vor ! Sunt fericita ca am un Trecut prin care am ajuns la un Prezent , sunt fericita ca nutresc ce pt multi dintre voi gasiti interzis !!!! "

"Imi doresc sa fi avut un Inger pentru un singur moment de dragoste , insa sunt indragostita de propria-mi lacomie ... de a avea ceea ce nu imi e dat sa traiesc ! Ingerul din mine in Oglinda L-am inchis , de cealalta parte eu si Demonul , amandoi am ramas vesnic imbratisati sub Mastile incremenite ale Lumii voastre !

Imi doresc sa te fi avut inainte de a fi ceea ce am devenit , un singur moment de iubire as avea nevoie sa'mi curat mizeria din Mine , insa nu ma mai poti privi, chipul imi e cu mult prea murdar de Masti din minciuni zamislite , totusi prin Minciuna se ajunge la Adevar ... Sunt doar un chip cioplit al Adevarului.

Cu bine , Soarele meu .. Astept Furtuna ce va sa fie inaintea Tacerii dintru Tine , Astept Iubirea ce va sa piarda intru monstrul cu suflet , iti astept Suflarea intreaga .. sa te iubesc fara sa ma iubesti si sa traiesc fara sa mor .. Cenusa din trupul meu in Zari se va risipi , nici Marea intreaga nu'mi putea tainui cantecul .. Cantecul ce nu-l canta nimeni .. Doar Visele ce-l tainuiesc ..

Vise... Care Vise ..

Copile!!!!

Copile , sa nu-ti uiti povestea niciodata .. Sa ramai la fel de dulce in scancetul tau , sa-ti imbratisezi mereu Adevarul pentru ca aceasta iti e singura Radacina de care pentru o eternitate vei ramane agatat , aici si dincolo.. acum si cand va sa vie Timpul tau ..acel Timp ...
Copile ..si sa nu-ti mai arati vreodata zambetul celor nu stiu sa-ti rada , sa mai incerci a-i invata sa rada e chiar virtute pentru pacatele lor , ei nu merita ... stii foarte bine ca ei NU MAI merita nimic din ce al tau mereu a fost sa fie ! Si sa refuzi Imbratisarea lor , caci esti singur, singur ai fost ..imbratisat de o Lume-ntreaga ..ce te-a indragit mai mult pentru mireasma ta de copil si nu pentru sangele cald ce candva ti-a curs prin vene ..Si copile.. sa nu mai iubesti vreodata ! Sa nu mai simti nimic ce Furiei si Dispretului le este contrar , sa simti este hrana pentru Lumea asta , infometeaz-o si las-o sa se risipeasca ..asa cum ea Te-a lasat pe Tine sa te risipesti printre atatea vise , las-o sa se smulga din sine asa cum ea te-a lasat sa te smulgi din propriile-ti vene ! Niciodata sa nu mai crezi ! niciodata sa nu mai crezi ca pentru ei ar conta ce pentru tine a contat atat de mult ! Credinta ti-a fost Lumina mult prea "oarba" , e Timpul sa te-ngropi in Tacere , sa-Ti acoperi pieptul cu mainile ..pentru ca inima sa nu ti se mai auda niciodata batand in auzul lor! E timpul sa inchizi ochii si sa porti cu Tine ..Odihna. E timpul ca buzele tale sa nu mai murmure niciodata dorinta de a avea si regretul de a pierde! E Timpul sa simti Caderea .. ei isi vor intinde bratele sa te cuprinda , dar intr-un Final .. alegerea iti apartine, Copile!

Heartless

Sunt un Dragon de Foc nestins ce se-nteteste repede in valtoarea Vietii si se stinge lent in bratele Mortii , flacarile mele imi mistuie interioriul , din Iad parca am fost plasmuit sa ma alung pe Pamant , durerea ma smulge dintru mine insami , dansam impreuna , in mainile tale imi las vrerea sa ma poarte , sarutarea ta e amara , imi place .. esti amagitor si asta imi place .. esti plin de Minciuna ..si asta la fel, imi place.. caci prin tine ajung la mine , minciunile tale ma poarta spre calea pierduta in Adevar ! Iubeste-ma asa cum sunt , smulge'ma din radacina'mi stearpa si din neputinta de a fi mai mult .. Iubeste'mi Masca in spatele careia privirile'mi ard sarutari pe buzele tale , descopera'mi bataile pierdute intr-un piept de ceara ce se topeste dintr-o simpla atingerea a ta .. Clipa se sparge in pieptul meu, Lumina se stinge in ochiul meu , Furia isi saruta Intunericul..

Through Fall we capture the wind of change ..

Through Fall we capture the wind of change ..

Once upon a time there was a small light .. We have never seen a sunrise before and We have always hopped for one last breathe to hold .. We have always hopped to live long enough for only one sunrise to see before ..everything changes.

So , through Fall we capture the wind of change ..

And We’re sorry we’ve never could keep your light on .. so bring Us darkness to hunt each other’s souls , bring Us torment to wipe out each memory tear , bring Us joy to praise the sadness .. Darkness We feel , darkness We are ..

Scrisoare din zilele pierdute ( old one )

Mi-am reţinut cuvintele în tot acest timp sperând cumva că voi ajunge să mi le înghit până la refuz .. Atunci ar fi  curs toate năvală din mine , ar fi curs adevăruri turnate într-atâtea minciuni .. atâtea chipuri cioplite ale adevărului meu .. Despre Adevărul meu ..

Aş fi vrut să vină o zi precum aceasta în care să-ţi spun că te urăsc , în care să-ţi fi vărsat furia venelor mele şi să-ţi fi turnat într-un sărut , otrava buzelor ăstora ce ţi-au murmurat  în fiecare ceas  numele şi bătăile inimii ..
Aş fi vrut să te fi pedepsit crunt pentru propria-mi neputinţă de a te fi păstrat aproape , în mizeria stăpână pe sufletul meu negru , în urma paşilor mei .. să-ţi fi simţit măcar şoapta unui nume mort şi rece „Diana…”
Adevărul meu este mărturisit acum, aici , în frânturi ..
Sunt nevrednică de iubire , cu atât mai mult de cea pe care vreodată ai fi fost capabilă să mi-o dăruieşti . Obişnuiesc cu bună ştiinţă să mă pângăresc pentru simplul fapt că accidental exist , altfel voi fi nevoită să pângăresc pe ceilalţi. Căci ce altceva mi-e dat să măsor în această-mi continuă nefiinţă decât moartea unor vene din care sângele nu se vrea a fi curs niciodată ?
Sunt haotică. Foarte haotică. Acum te vreau, în ceasul  următor te dispreţuiesc , însă niciodată nu încetez să mi te iubesc şi Dumnezeu mi-e martor că ţin cu dinţii de acest ultim sentiment păstrat în mine ca un animal ce-şi savurează necontenit ultima hrană de teama de a nu rămâne veşnic sortit foametei ..

Promisiune .. Promisiuni .. Legământ ..

Ne-am cunoscut în urmă cu suficient timp cât să realizăm Acum că povestea noastră a început cu o promisiune ..Ne-am promis ochilor priviri pline de iubire , ură, furie , teamă , nevoie , dorinţe .. Cuvinte nespuse .. Ne-am promis buzelor  atâtea cuvinte nespuse  , atâtea şoapte şi atâtea cântecele de toamnă .. Toamna ..Da , Toamna ştie că eu sunt a ta. Ceilalţi niciodată nu vor ştii despre noi aşa cum Toamna ştie. Şi Toamna ştie despre toate promisiunile noastre …
Căderea . Căderea este cel mai adânc sentiment pe care Toamna ni l-a oferit în dar ; am căzut în braţele ei , printre frunzele ei , de fiecare dată am încercat să-ţi adorm pleoapele obosite în vise de toamnă ..
Legământ ..

Legământ e ceea ce avem acum. După atâta timp .. După atâta timp , câţi şi câte nu au trecut prin noi , însă noi nu am trecut niciodată prin ei ci prin noi înşine. Noi am trecut prin ..Noi. Legământ este ceea ce simt pentru tine şi ceea ce tu simţi pentru mine. Nici într-un mileniu , nimeni nu va înţelege asta vreodată. Nimeni nu o va înţelege pe Diana.
Diana a murit nu doar o singură dată. Însă Diana  nu a murit niciodată pentru tine. Diana doar renaşte. Şi asta pentru tine. Diana …
Poate că mă-ntorc mereu la tine pentru că eşti singura fiinţă capabilă să mă regenereze… Singura fiinţă care-mi risipeşte cenuşa , iar apoi mi-o caută şi mi-o adăposteşte din calea vântului ..

Aceasta este o scrisoare din zilele pierdute..
Am rătăcit în întuneric pe drumuri mai singure decât am crezut că voi fi eu vreodată. Şi totuşi .. am fost. Sunt.

Din întuneric m-am născut să strălucesc dincolo de hotarele sale. 

Scrieri de sentimente vechi

Rădăcini

*RĂDĂCINI:


Îşi frânse genunchii de asfalt , scuipă ceva sânge cu pământ , loviturile încă îi mai contractau muşchii , buzele îi tremurau într-un ţipăt strangulat , iar ochii i se înnegriseră.

În bucăţile sfărâmate ale oglinzii se proiecta imaginea ei. Sânii îi erau însângeraţi , pântecul clocotea în vibraţii sacadate , spatele îi trosnea în dureri nemărginite.

Îşi frânse unghiile din carne şi sânge în peretele camerei. Durea ca dracu. Nu ştiu pe moment ce i se întâmpla, ştia doar că trupul îi urlă într-un extaz al durerii , dincolo de limitele lumeşti. Se înecă şi scuipă violent încă o gură de pământ şi sânge. Paşi cutremurători se auzeau zguduind fiecare perete , iar oglinda îi cutremură pentru o clipă privirea : se întâmpla! Chiar se întâmpla!

Calmează-te ! Nu poţi decât să laşi să se întâmple... îşi spuse fremătând printre mişcări nevăzute. Veneau. Venea. Orice ar fi fost .. venea. După atâta timp , venise să-şi ia promisiunea în dar.

Mamă .. Ce-ai făcut..

Îşi simţi deodată coloana ca şi scoasă din rădăcini , atunci rupse tăcerea şi urlă din toată fiinţa. Şi urlă. Şi urlă. Atunci îşi căpătă după atâta aşteptare ..aripile.

Într-adevăr, renaşterea doare !

Paşii se auzeau tot mai aproape de ea. Se ridică sprijinindu-şi palmele pătate de sânge . În ciobul de oglindă rămas îşi văzu dinţii depăşindu-i buzele într-un surâs dureros. Apoi ochii. Acum ochii ei nu mai erau de lut. Negrul ochilor ei reflectau o adevărată grădină a Întunericului. Sute de trupuri goale , dezbrăcate de păcate în mod repetat , se îmbinau într-un dans al amorului negru , în ţipete de jale, regret, cereau îndurare şi absolvire ; într-adevăr .. grădina Edenului văzută de cealaltă parte a Oglinzii ..

Când îşi întoarse privirea către fereastră , vuietul puternic al vântului smulse toate gratiile ..apoi ei veniră. Şi intrară. Unul câte unul apoi mai mulţi , lacomi şi doritori pentru trupul ei neprihănit . Cu cât se înfruptară din ea, cu atât aripile luau formă iar când îşi ridică privirile către Cer ,într-un cor toţi îi murmurară că nu există adăpost decât Jos ..şi îi forţară privirile către pământ , atunci fiinţa concepută îşi văzu un cu totul alt părinte…

Reflecţii ( Old One)

Sunt un mormânt de credinţe oarbe.
Ochii mei îşi au culoarea lutului şi privirile-mi încremenesc uneori într-o ceaţă densă şi ascuţită , acolo unde braţele lor se pierd iar strigările devin ecouri. Simple ecouri.
Sunt lucidă propriei mele existenţe , o fiinţă ce nu-şi poate deschide aripile decât în Cădere.
Vreau să mor. Ca să pot exista . Vreau să mor din prea multă dorinţă de viaţă. Vreau să mă întorc Acasă la un Tată căruia niciodată nu i-am cunoscut chipul. Vreau Acasă ..
Sunt captiv într-un trup de femeie sortit pângăririi , sunt captiv în ochii ei mult prea orbi ca să mă vadă şi să mă elibereze . Sunt aici. Aşteptând mâinile ce mă vor smulge din ea şi din mine însumi.

Salvează ..

Salvează înainte de a renunţa.

Nu am salvat nimic altceva decât resturi din care nu mă mai pot întregi.
Fost-am cândva un întreg.
Obişnuiam să urmăresc de pe cealaltă parte a oglinzii .. Jumătăţile. Eu nu am simţit niciodată cu adevărat Singurătatea aşa cum Ele au simţit-o pentru că eu m-am născut cu aceasta curgându-mi prin vene şi şoptindu-mi în vise. Aş fi vrut să le cunosc singurătăţile. Aş fi vrut să ştiu ce-nseamnă a fi neîntregit , însă eu nu am jelit niciodată decât pe mine însumi . Moartea lor am onorat-o cu câteva lacrimi ipocrite apoi am mers mai departe. M- am născut întreg şi am petrecut un sfert din viaţa de aici minţindu-mă că sunt precum Ceilalţi. Minţindu-mă că într-o bună zi voi ştii ce-nseamnă să fi fost un copil bun , un adolescent în căutarea identităţii , un adult pe drumul maturităţii .. M-am minţit că într-o bună zi voi fi şi eu precum celelalte fete devenite femei , aşa cum mă mint că voi fi şi eu mamă .. Însă cine spune că orişice femeie are dreptul de a fi mamă ? .. Cine spune că eu aş putea ... Cine îmi spune MIE că sunt precum Ceilalţti când TOT ce-am putut să realizez AICI sunt resturile din proprie-mi carne prea devreme putrezită ?!

Oh...
Tot ceea ce am realizat .. a fost numai deosebire dintre mine şi ceilalţi. Dacă nu aş fi fost contra propriului patetism, mi-ar fi părut rău pentru mine. Însă nu-mi pare.
Sunt ceea ce sunt . Şi ceea ce sunt e ceea ce merit.

Credinţele mele oarbe ..

Am crezut în durerile lumeşti ca fiind doar ale mele . Nu ştiut-am că ceea ce a durut până acum nu a fost decât proiecţia propriilor mele credinţe .. oarbe. Nu doare să fiu diferit de Voi. Nu doare să fi gustat mizeria lor. Nu durerile sunt cele care dor ,ci noi. Eu. Eu dor. Eu dor şi mă dor pe mine însumi.

Nu mai sunt vise în ochii mei.

Nu mai sunt vise în ochii ei.. Nu mai sunt ramuri printre care să rătăcesc. Nu mai sunteţi Voi pe care să alegem. Nu vor mai fi nici amintiri la care să ne întoarcem.

Şoapte..

Şoapte îngână glasul ei mut. Soapte amuţite.
Vechi cântecele , murmur neîncetat , pământul îşi face chemarea..

Ceea ce văd în oglindă mă dezbracă de orice temeri. Şi ceea ce văd în oglindă mă jupoaie de orice speranţă.

Slavă Mie , căci există Măşti ..

Fără Titlu.

Arcana - Autumnal    


Mi-ar displace enorm să vorbesc despre ce simt şi gândesc într-un mod atât de direct ca la persoana întâi şi totuşi o fac (deocamdată) şi asta pentru că în momentul de faţă sunt fucked up psihic şi caut să curg prin cuvinte, lacrimi , urlete , mâzgălituri or whatever , I dont really care right now .. 
 Modul de exprimare nu este chiar unul coerent sau mă rog .. logic interpretabil , aş fi putut la fel de bine să scriu frumuşel pe o foaie de hârtie toate astea, însă chiar şi-n suferinţă arogantul de mine îşi doreşte să fie văzut (poate un pic de atenţie nu strică niciodată ..ce credeţi ? ) sau poate am chef de glume la ora asta , spirit glumeţ pe care numai eu l-aş înţelege acum.
Cum să încep şi cum să spun ... Nu sunt deprimat. Sunt terifiat. Îmi izbesc cu nonşalanţă tot curajul avut vreodată în mine de o oglindă  plină de frici şi năluci , izbesc cu atâta disperare şi sete de a crăpa , încât totul se face praf şi pulbere .. iar chipul meu îşi capătă noi trăsături în bucăţi frânte de oglindă. "Ştii .. " îmi spun eu , ".. e ciudat cum acum te regăseşti , privindu-te mai mult de jumate din tine sfărâmat " şi chicotesc iar zâmbetu-mi rămâne crispat între cioburi .. " Râde ciob de oală spartă !" şi râd isteric şi îmi râd isteric ..
Ăsta-s eu. Aici rămân eu. Acum. Aş vrea să mă pot întoarce. Aş vrea să pot crede că mă pot întoarce. Aş vrea să cred măcar ..în ceva. Însă mi-am pierdut demult credinţa. În ceva. În orice. Sunt atât de mulţi aş vrea , dar sunt toţi goi .. Nu prea mai e cine-ştie-ce  acolo unde nu mai există credinţă , ştii .. Uneori nici măcar praf. Faptul că sunt terifiat e doar o consecinţă. Uneori mi-e groază atunci când privesc oglinda 'ceea .. iar groaza însăşi îmi zâmbeşte şi în acel uneori ... ştiu că e singurul lucru sincer dintre noi doi ..




 Am crezut în durerile lumeşti ca fiind doar ale mele . Nu ştiut-am că ceea ce a durut până acum nu a fost decât proiecţia propriilor mele credinţe .. oarbe. Nu doare să fiu diferit de Voi. Nu doare să fi gustat mizeria lor. Nu durerile sunt cele care dor ,ci noi. Eu. Eu dor. Eu dor şi mă dor pe mine însumi.


Ceea ce văd în oglindă mă dezbracă de orice temeri. Şi ceea ce văd în oglindă mă jupoaie de orice speranţă.