Deschide-ţi ochii .. E timpul !

" Night falls—strange colored walls: My eyes deceive what is wrong with me.
Deep in the night you think everythings right.
Tell it to yourself—say its just a nightmare.
Something is telling you nothing can change where you are again.
Why should it matter?—your dreams of a child—
Innocence is gone—only fear to play with—
Faces are changing but nothing is changing the pain. —Too late.."

..şi îşi deschise ochii. Noaptea îi era lungă  şi totul îi era negru . Şi fereastra îşi deschise larg aripile şi noaptea îşi întindea braţele-i firave şi negre . Şi sângele-i picura-n umbre însetate şi ascunse adânc în absenţa oricărui glas . Şi totul era tăcut. Şi ochii îi erau tot mai vii . Îşi dorea enorm să nu mai audă tăcerea din jurul său şi să nu mai simtă ghearele nopţii încarnându-i-se în trup ..pentru că durea şi durerea o făcea  tot mai vie . Tot mai umană . Şi pieptul îi era tot mai golit de o inimă ce-o devora din interior . O inimă flămândă şi o moarte nou-născută în fiecare ciclu de viaţă şi era obosită .. era atât de obosită să mai treacă prin asta încă o dată . Era obosită să-şi mai poarte încă o dată fiinţele cu ea , toate femeile în care-şi purtase sămânţa  şi toţi bărbaţii din care-şi hrănise furia , toate măştile purtate de fiecare dată , toate gurile înfometate şi lumile pe care trebuia să le păzească de la fiecare început până la fiecare sfârşit.
Metamorfoza durea în nopţi ca aceea . De altfel întotdeauna durea căci într-un nou început avea să fie de fiecare dată virgină în esenţa ei . Biata Fiinţă .

Într-o lume în care lumina este căutată de toţi , întunericul este singurul purtător de adevăr . Adevărul său sta adeseori ascuns în cele mai simple gesturi , priviri şi cuvinte la care nimeni nu ar fi acordat importanţă : un zâmbet amabil atunci când Fiinţa era întrebată ce fel de persoană este şi cum îi este viaţa de zi cu zi , cuvintele curate rostite pe buzele-i murdare atunci când i se cerea dezvăluirea unor calităţi , privirile calde atunci când ceilalţi habar nu aveau de ce vedea ea dincolo de ochii lor , mai ales atingerile stinghere când sângele-i vibra a moarte şi moartea-i juca paşi de vultur pe umeri . Adevărul său şi-l păstra în întunericul măştilor purtate indiferent de situaţie , măşti erodate de timp şi de cei ce trăiau în Ea. Şi noaptea îi era singurul sanctuar în care metamorfoza îşi urma cursul odată cu sfârşitul şi începutul unui nou ciclu.