.Amintire.

Adevărul e că-mi lipseşti. Nu au trecut decât şapte ani destul de efemeri ca şi vieţile noastre plăpânde de Aici , însă îţi simt lipsa şi totodată prezenţa în mine ca şi cum lucrurile ar fi stat astfel Dintotdeauna , Iubita mea. Îmi lipseşte Verdele magic dimprejurul casei noastre , îmi lipsesc acele furtuni neiertătoare din perioada verilor însetate , la dracu' .. cât îmi lipsesc norii cenuşii ce se adunau deasupră-mi şi lipsa oricărei temeri de pe-atunci , de parcă eu însămi mi-aş fi fost vârtejul furtunii . 
Cred că Magia a luat sfârşit odată cu Tine. Cred că acolo unde Te-ai surpat în ţărâna acestei lumi sterpe , Magia s-a surpat odată cu Tine. Pentru multe ceasuri am crezut asta aşa cum o cred şi acum pentru că regretul îmi e peste putinţă ..
Rătăcesc  în timp ,în ceasuri nevăzute de ceilalţi şi cau din nou locul unde mi-am lăsat rădăcinile şi prefer de o mie de ori să îl găsesc cu ochii-nchişi decât altfel ori realitatea celorlalţi nu-mi oferă acum decât ..rămăşiţe. Dar Tu nu eşti printre rămăşiţe. Te iubesc într-atât de mult încât uneori mi-am pus la îndoială propria-mi judecată .. m-am întrebat dacă nu cumva totul mi-a fost aievea şi asta pentru că niciodată nu voi vrea a înţelege dorinţa unui lucru care aici .. este imposibil . 

Dar cum spuneam : îmi lipseşti . Şi-ţi păzesc împrejurimile . Nu a existat şi nu va exista o singură zi în care să nu păstrez acel Tot intact .. exact aşa cum ai lăsat când ai plecat . Când păşesc acolo , drumul îmi aduce în cale mai aproape Porţile , ca şi cum întotdeauna am fost aşteptată ; deschis o poartă , totul este atât de strălucitor , verdele îmi zâmbeşte pretutindeni , florile se apleacă de pe ramuri şi îşi deschid aripi în voia vântului , copacii murmură şi leagănul se-nclină în paşi invizibili ..Şi Te simt pretutindeni .