Eu sunt..

Fotografia mea
Bucuresti, Romania
Eu sunt Noi, o grămadă de variante mai mult sau mai puţin dispensabile . Eu sunt Tu , scânteia din ochiul tău atunci când mă doreşti sau mă dispreţuieşti. Eu sunt Nimeni , singurul anonim ce se bucură de toate bogăţiile fără a i se reclama ceva. Eu sunt Nimicul , cel care mereu îţi rămâne atunci când totul te-a dat deoparte. Eu sunt gândul ce nu-şi mai încape în minte şi visul captiv în ochi deschişi. Eu sunt catalepsia euforică , dulce înmărmurire între hotare nedescrise ochiului uman, beatitudine pulsând a moarte şi viaţă fără început.. Aşadar , Eu sunt!

sâmbătă, februarie 26, 2011

.Amintire.

Adevărul e că-mi lipseşti. Nu au trecut decât şapte ani destul de efemeri ca şi vieţile noastre plăpânde de Aici , însă îţi simt lipsa şi totodată prezenţa în mine ca şi cum lucrurile ar fi stat astfel Dintotdeauna , Iubita mea. Îmi lipseşte Verdele magic dimprejurul casei noastre , îmi lipsesc acele furtuni neiertătoare din perioada verilor însetate , la dracu' .. cât îmi lipsesc norii cenuşii ce se adunau deasupră-mi şi lipsa oricărei temeri de pe-atunci , de parcă eu însămi mi-aş fi fost vârtejul furtunii . 
Cred că Magia a luat sfârşit odată cu Tine. Cred că acolo unde Te-ai surpat în ţărâna acestei lumi sterpe , Magia s-a surpat odată cu Tine. Pentru multe ceasuri am crezut asta aşa cum o cred şi acum pentru că regretul îmi e peste putinţă ..
Rătăcesc  în timp ,în ceasuri nevăzute de ceilalţi şi cau din nou locul unde mi-am lăsat rădăcinile şi prefer de o mie de ori să îl găsesc cu ochii-nchişi decât altfel ori realitatea celorlalţi nu-mi oferă acum decât ..rămăşiţe. Dar Tu nu eşti printre rămăşiţe. Te iubesc într-atât de mult încât uneori mi-am pus la îndoială propria-mi judecată .. m-am întrebat dacă nu cumva totul mi-a fost aievea şi asta pentru că niciodată nu voi vrea a înţelege dorinţa unui lucru care aici .. este imposibil . 
Dar cum spuneam : îmi lipseşti . Şi-ţi păzesc împrejurimile . Nu a existat şi nu va exista o singură zi în care să nu păstrez acel Tot intact .. exact aşa cum ai lăsat când ai plecat . Când păşesc acolo , drumul îmi aduce în cale mai aproape Porţile , ca şi cum întotdeauna am fost aşteptată ; deschis o poartă , totul este atât de strălucitor , verdele îmi zâmbeşte pretutindeni , florile se apleacă de pe ramuri şi îşi deschid aripi în voia vântului , copacii murmură şi leagănul se-nclină în paşi invizibili ..Şi Te simt pretutindeni .

2 comentarii:

  1. Remuşcarea metafizică este o tulburare fără cauză, o nelinişte etică pe marginea vieţii. N-ai nici o vină pe care s-o regreţi, şi totuşi simţi remuşcări. Nu-ţi aduci aminte de nimic, dar te năpădeşte un infinit dureros al trecutului. Cioran

    RăspundețiȘtergere
  2. Este loc de multe piese in vietile noastre, una mai frumoasa ca cealalta, uneori nici nu stiu ce sa zic, sunt norocosi cei cu mai multe piese traite, sau ghinionisti, gandindu-ma de cate ori ”mor” inevitabil, spre sfarsitul pieselor...

    RăspundețiȘtergere