Delir

Delir constant, nemărginit firii mele dezmăţate , uneori realitatea se sfarmă în cioburi râzătoare , fărâme fără loc dintr-un întreg acum ciobit , delir printre nori greoi cu sângele unui soare virgin , aripi de fluturi se dezintegrează în dinţii mei rânjitori , rânjesc cu colţi trişti , înfometaţi ,realitatea se sfarmă, umbrele mă doboară, norii mă poartă ,sângele îmi spală faţa dezmembrată într-atâtea chipuri cioplite, eu mă sfarm, mă râd isteric şi rătăcit la năluci cu chip de lut , soarele îşi adânceşte suflarea în mine, faţa-mi arde, carnea-mi sfârâie , ochii-mi surâd lumini moarte , rămâne sângele să-mi topească fiecare venă , ah, delir, ia-mă în tine, înghite-mă în măruntaiele tale , arată-mi adevăratul chip!

Viziune.Dezintegrare. ( Atac de panică )

De câte ori nu mai încap în mine însumi , revin aici . Posac, învins , frânt şi dezintegrat. Nu vreau să-mi cereţi explicaţii ori argumente cum, de ce , când sau unde , m-ar durea şi mai mult, ar fi ca şi cum aţi palpa cu degetele voastre vii şi curate o rană muribundă şi curgătoare de moarte , aşa că nu aţi risca decât să vă murdăriţi, contaminaţi şi oripilaţi, eventual. Nu vreau decât să vărs, să mă vărs , fără început, fără sfârşit, fără clipă. Urăsc clipele astea. Că tot veni vorba de noţiunea şi conceptul de clipă. Le urăsc şi totodată le iubesc pentru că sunt părţi integrate şi integrante , mă ucid , dar mă mişcă în acelaşi timp.
Clipele.. clipele de genul , aici se opreşte totul şi rămâne fără suflare , se aşterne o tensiune aproape halucinantă asupra pieptului , creierul mi se sufocă , ochii mi se îneacă în imagini tot mai lugubre. Acest simţământ nenorocit .. de moarte şi dezintegrare , por cu por , celula cu celula . Este ca un cancer al sufletului şi al minţii , silenţios , aparent paşnic în tăcerea lui ,însă mortal , hrănindu-se din mine, rumegându-mi în mod constant interiorul , întotdeauna tăinuit în umbră. Mă văd dezintegrându-mă într-o baltă de sânge stricat , iar viermii mişunându-mi tâmplele zdrobite şi buzele-mi încleştate.

Nimic nu mişcă , nimic în afară de viermii ce-mi poartă învelişul către un tărâm sterp şi uitat de tot ceea ce înseamnă omenesc. Şi-acolo, ţintuit în poala unui pământ împuţit , mă dezintegrez bucată cu bucată, rămăşiţă cu rămăşiţă. Departe de mine sunt chipurile celor vii , al celui iubit îmi bântuie ochii înceţoşaţi asemenea unui ecou în abis ..Apoi moartea îmi vine în dar ca o ploaie . O ploaie acidă ,jucăuşă şi terifiantă. Ropote s-avântă peste mine , peste ce-a mai rămas din minte , topindu-mă şi lent, şi grăbite , dar la ţintă sigură. Mă topesc, mă ard, mă dezintegrează forţat. Pământul mă absoarbe lacom , devin nimicul înghiţit de neant.
Devin însuşi neantul , fără conştiinţă şi fără simţământ.

Mi-e frică ...

Mi-e frică de moarte , însă morţii nu-i frică de mine. Eu închid ochii , însă ea mă priveşte mereu fix , blândă şi răbdătoare. Îi întorc spatele , însă ea-mi deschide braţele la fiecare colţ . Eu încerc să-i pierd urma, însă ea mă urmează într-un totul şi-mi adulmecă fiecare pas. Ea ştie bine că îi voi aparţine cândva, negreşit .. Ea ştie bine că sunt egală laolaltă cu ceilalţi şi excepţiile nu i-au existat niciodată. Ea mă ştie . Ştie că în fiecare ceas eu mă trec , că fiecare celulă i se închină ei şi nu mie. Ştie că mi-e frică , mă adulmecă de fiecare dată , însă are răbdare. Frica mă transformă-n copil , pe când ea se oferă a-mi fi mamă .. Mama la care să mă-ntorc într-un Final, eu, copilul rătăcit prin viaţă şi niciodată suficient pregătit să crească ..

Ea ştie că sunt doar unul din miliardele de semeni căruia efemeritatea nu-i de-ajuns şi  e mai groaznică decât ea-Moartea. Ea ştie bine...

Scriu despre moarte pentru că face parte din mine. Pentru că o simt în mine şi de ceva timp am aflat şi eu unul din adevărurile nevăzute : dacă te naşti plin de viaţă , te naşti şi-odată cu moartea-n tine. Nu-mi face bine să conştientizez asemenea nălucire (aşa cum mulţi ar prefera s-o considere ), din contră , e o povară în plus şi dacă nu voi şti să o port cu mine , într-o zi mă va strivi. Şi dacă nu aş avea nimic de pierdut , cu siguranţă nu mi-ar putea păsa mai puţin. Şi-ntr-un mod egoist, sunt clipe în care-mi doresc să am nimicul pentru ca să-mi pot sfida moartea. Însă m-am născut ca să fiu un om bogat : să am oameni de a căror existenţă să depind şi pentru care să-mi doresc cu disperare să trăiesc mai mult şi tot mai mult , să port iubire-n suflet , iubire fără de care nu m-aş putea închipui existând şi probabil nici nu aş mai vrea .. Să fiu un om iubit e un lucru la fel de mare ca şi cel de a iubi la rândul meu. Să fiu un om cu memorii vii şi simţăminte dincolo de orice cuvânt expresiv , e mai mult decât aş fi meritat .. Să fiu Eu , cel care în absenţa sa ar naşte mai multă nefericire decât în prezenţă , este un gând abia de suportat. Nu ştiu când şi cum am ajuns până aici. Poate că ştiu , însă e absolut irelevant acum. Ştiu doar că în mod pregnant mă mâhneşte frica asta, o frică datorată faptului că da, am ce pierde. Că da, am ce cauza. Că am însemnătate .. 

Iată cum Zeul devine Om .. şi omul devine tot mai mărunt, umil şi resemnat .. căci toate au un sfârşit , iar că există şi un început.. asta nu mă încălzeşte cu nimic. Eu nu vreau nici sfârşit şi nici început. Eu vreau doar să-mi pot privi omul iubit o veşnicie lângă mine , vreau doar să-mi trăiesc la infinit menirea .. Vreau să nu încetez niciodată din a-i simţi căldura trupului , niciodată din a mă scalda în cerul ochilor săi, niciodată din a-i şopti  Te iubesc la ureche , niciodată din a-i auzi vocea şi inima bătând în piept .. Şi , ştiţi , uneori caut să savurez din plin astfel de momente , îl privesc şi privesc cu mult mai multă atenţie totul şi caut să respir fiecare culoare şi să-i simt căldura fiecărei atingeri , gândindu-mă în acelaşi timp că într-o zi , nu voi mai putea face asta niciodată ...

Şi sunt atâtea lucruri... atâtea lucruri vii. Atât de multă viaţă în orice , însă în mod special ..în Noi. 

Noi .. Până când Moartea ne va uni .. şi dincolo de Viaţă. 

Cu drag .. Eul Tau.

Sunt eul dintre atâtea Euri ascunse-n Tine . Noaptea asta plăplândă mă aduce pe braţe de umbre în hăul căderii fără sfârşit , nu purced nici cauză , nici efect, decât o continuitate mai crâncenă decât veşnicia-mi putrezită-mi timp şi spaţiu.
Să fie doar o minciună sau chipul fad al adevărului din mine, să fie doar rânjetul umbrelor macerate într-un întuneric fără început şi fără sfârşit sau să fiu Eu, doar ..eul ? Mă simt fără formă şi sfârşit şi-mi rămâne doar Cuvântul . Din nou .. Cuvântul.
Îmi joc printre degete realitatea spiralată-ntr-un cavou de amintiri râncede , uneori sunt singurul jucător şi tot mai singur.. Alteori sunt mai pregnant decât Nimicul , caut să-nghit Totul şi Restul mă respinge deopotrivă cu Tine ..Metamorphoza-mi doare fiecare cuget , oasele-mi sunt frânte in vise violente , ţeasta-mi scurge mintea invadată.. Şi nu am loc, şi nu am scop, şi nu am capăt , şi nu am tot ..Sunt eu , Eul rămas pe dinafara Ta , pe când Tu mă cauţi vomându-Ţi minţile obosite în vise violente. Sunt cel gol , rămas în goliciunea Ta , carne şi sânge , oase frânte şi-n paşi pierduţi.

Ce tristă-Ţi e existenţa , Metamorphule ! 

Gânduri Onirice

În visele mele uneori totul este pal şi abrupt . Sunetele îmi sunt difuze şi uneori din toată ceaţa care mă-nvăluie , o explozie de culori îmi îmbată sufletul şi deşi nu-mi mai ştiu locul şi vegherea .. mă simt absorbită de un vârtej de amintiri pe care în realitate nu mi le mai (re)găsesc . În visele mele  simt cum las frântă câte-o bucată din sufletele ce le adăpostesc Aici ..atunci când printr-o pocnitură de degete mai mult imaginară decât reală ..sunt nevoită să mă trezesc . Nu am să-mi înţeleg niciodată visele . Priceperea şi destăinuirea lor mi s-aşează deseori precum o salcie cu spini deasupra minţii mele . Visele mele sunt totodată şi prilejul de a mă întoarce în locuri acum înghiţite de nămol şi Timp , prilejul de mă-ntoarce la Ea , prilejul de mă-ntoarce la Mine . Prin ele am păşit în lumea asta şi tot prin ele voi pleca .. Visele-mi sunt porţi care mereu mi-au stat la îndemână şi care s-au lăsat deschise . Amestecul de culori şi siluete mi-a împânzit adeseori mintea şi dincolo de ceea ce voi numiţi realitate . Am acceptat asta mult timp după ce Ea a plecat de Aici şi totul s-a dus odată cu abandonul Său.  

Da, adevărul e că-mi lipseşti enorm ! Fir-ar ea a dracu' de realitate ! O realitate atât de tranşantă şi neînduplecată ... Mă-ntreb ce-ai vrea să-ţi spun atunci când îmi deschizi Poarta .. dar privirea Ta ştie totul despre mine , nu a mai rămas nimic de ascuns , acum ştii totul , totuşi niciodată nu-mi vorbeşti . Te-am visat odată că mă aşteptai la Copacul nostru , stăteai în leagăn , nici măcar nu Ţi-ai întors capul , ştiai deja că sunt în spatele Tău şi păşeam tot mai aproape . Am vrut să îţi mărturisesc totul dintr-o suflare , însă glasul mi-a amuţit sugrumat de lacrimi care nu curg pe dinafară . Îmi doresc să nu fi stat lucrurile astfel .., însă mi-am dorit destul şi totuşi niciodată destul .
Dar nu a fost decât un vis. La fel ca şi ceea ce aştern aici .. doar Cuvinte. Se revarsă atât de fierbinţi şi vii , ţipă şi plâng sunete să fie auzite , dar într-un final rămân .. doar cuvinte. Iar înţelesurile îşi cresc aripi printre rânduri şi privirile celorlaţi nu fac decât să le-mpietrească.

                                              Somn uşor ....

another nameless thought

Când am intrat iniţial în lumea Lor , m-am gândit că este absolut normal să simt respingere şi atracţie deopotrivă . Eram cu totul nouă şi o carnă fragedă pe-atunci , de altfel şi mintea mea era destul de sănătoasă iar sufletu-mi încă nepângărit . Au existat oameni de care m-am agăţat cu bună ştiinţă , oameni pe care mi i-am dorit alături şi pe care i-am iubit în mod diferit . Oameni alături de care am explorat binele şi răul acolo unde de multe ori înainte am trecut pe lângă de frica de a nu mă atinge în vreun fel . Oameni printre care mi-am schimbat forme şi chipuri şi printre care mi-am purtat morţi ciclice. Nu mi-am dorit niciodată cu adevărat să-mi împlinesc un destin plin de ambiţii şi vise adolescentine , schimbările mi-au fost de la un moment dat într-atât de dese şi agresive încât din plăcuta senzaţie de diversitate am trecut la sfâşierea proprie-mi piele şi atunci a fost momentul când metamorfoza mi-a dat naştere sub semnul vital al unei dureri inexplicabile . Lucrurile au început să scape de sub control . Oarecum doza de masochism devenise altceva fără să-mi dau seama. Nu este de înţeles pentru nici unul dintre voi de ce am ales unele lucrurile să le parcurg şi să mi le simt sub forme mai puţin agreabile . Nici nu-mi doresc să fac acest aspect înţeles. Mă ajută enorm să scriu , să scuip cuvinte prinse adânc de corzile-mi vocale , mintea mea are nevoie de puţin spaţiu şi mă gândesc că scrisul este o opţiune mai bună decât alte fapte ... care ar atrage după sine propriul vostru sfârşit şi într-un final , propria mea moarte. Ultima.

FONT MARE PENTRU GÂNDURI MICI

Nu există motive reale poate pentru că eu nu sunt real , realul din realitatea voastră . Aici îmi pot deşerta voma celor mai dezgustătoare gânduri care cârpesc pe alocuri o minte relativ mediocră printre minţile voastre sclipitoare . Nu vă interesează cum mă văd eu prin mine, dar în mod sigur vă interesează cum vă văd eu pe voi , mici viermi ipocriţi ce sunteţi .. Uuups , mi-a ieşit pe buze ! Dar nu vă dispreţuiesc , viermişorilor , ci vă admir în şi din petecul meu obscur şi murdar , vă admir şi mă amuz inofensiv la vieţile voastre atât de ..reale. Am încercat să simt invidie : m-am lăsat învins de tristeţe şi dezgust iar ura încă a întârziat a bate la uşă. Pragul meu este ros de Timp şi timpul în "inexistenţa" sa a rămas la fel de tăcut şi de neclintit . M-am gândit îndelung să vă trimit câte o invitaţie la spectacolul meu personal : carnagiul fetuşilor nenăscuţi. Însă ochii voştri  nu ar fi fost mai strident încremeniţi decât cei ai unei bovine oripilate în faţa necunoscutului .

Căci unul suntem aici şi Eu sunt întru Voi pretutindeni. 

p.s - s-aveţi ochi să citiţi măcar cu adevărat. 

Deschide-ţi ochii .. E timpul !

" Night falls—strange colored walls: My eyes deceive what is wrong with me.
Deep in the night you think everythings right.
Tell it to yourself—say its just a nightmare.
Something is telling you nothing can change where you are again.
Why should it matter?—your dreams of a child—
Innocence is gone—only fear to play with—
Faces are changing but nothing is changing the pain. —Too late.."

..şi îşi deschise ochii. Noaptea îi era lungă  şi totul îi era negru . Şi fereastra îşi deschise larg aripile şi noaptea îşi întindea braţele-i firave şi negre . Şi sângele-i picura-n umbre însetate şi ascunse adânc în absenţa oricărui glas . Şi totul era tăcut. Şi ochii îi erau tot mai vii . Îşi dorea enorm să nu mai audă tăcerea din jurul său şi să nu mai simtă ghearele nopţii încarnându-i-se în trup ..pentru că durea şi durerea o făcea  tot mai vie . Tot mai umană . Şi pieptul îi era tot mai golit de o inimă ce-o devora din interior . O inimă flămândă şi o moarte nou-născută în fiecare ciclu de viaţă şi era obosită .. era atât de obosită să mai treacă prin asta încă o dată . Era obosită să-şi mai poarte încă o dată fiinţele cu ea , toate femeile în care-şi purtase sămânţa  şi toţi bărbaţii din care-şi hrănise furia , toate măştile purtate de fiecare dată , toate gurile înfometate şi lumile pe care trebuia să le păzească de la fiecare început până la fiecare sfârşit.
Metamorfoza durea în nopţi ca aceea . De altfel întotdeauna durea căci într-un nou început avea să fie de fiecare dată virgină în esenţa ei . Biata Fiinţă .

Într-o lume în care lumina este căutată de toţi , întunericul este singurul purtător de adevăr . Adevărul său sta adeseori ascuns în cele mai simple gesturi , priviri şi cuvinte la care nimeni nu ar fi acordat importanţă : un zâmbet amabil atunci când Fiinţa era întrebată ce fel de persoană este şi cum îi este viaţa de zi cu zi , cuvintele curate rostite pe buzele-i murdare atunci când i se cerea dezvăluirea unor calităţi , privirile calde atunci când ceilalţi habar nu aveau de ce vedea ea dincolo de ochii lor , mai ales atingerile stinghere când sângele-i vibra a moarte şi moartea-i juca paşi de vultur pe umeri . Adevărul său şi-l păstra în întunericul măştilor purtate indiferent de situaţie , măşti erodate de timp şi de cei ce trăiau în Ea. Şi noaptea îi era singurul sanctuar în care metamorfoza îşi urma cursul odată cu sfârşitul şi începutul unui nou ciclu.

But my destiny is forsaken in empty rooms ...

Closing my eyes in front of this hole ..doesn't make it any smaller at all and I am fully aware of what I've become and despite of  my beliefs .. the only thing that burns inside of me is the only thing that makes all the sense in the world , actually.. in my world :  humanity . 
You know .. Humanity is a heavy word for a being who's been considered herself a non-human one for a looooong ..long time . And humanity brings together everything that may be felt by a living being . And sometimes , when humanity grows too much inside of her , so does the hole grows deep inside her Inner. How can I choose the right words for my human side ? What should I put it down before any final circumstances ? I've felt so much , but I've learned so less ..

But my destiny is forsaken in empty rooms  .. I used to say these words once upon a time , when nothing stood before my loneliness but my destiny , my unfaithfull destiny . I still prefer those empty rooms. Emptiness is one of the most efficent cure I could recommend for Humanity . Once I found myself in empty rooms so I began to drop every piece of living flesh till I was offered the first taste .

.Amintire.

Adevărul e că-mi lipseşti. Nu au trecut decât şapte ani destul de efemeri ca şi vieţile noastre plăpânde de Aici , însă îţi simt lipsa şi totodată prezenţa în mine ca şi cum lucrurile ar fi stat astfel Dintotdeauna , Iubita mea. Îmi lipseşte Verdele magic dimprejurul casei noastre , îmi lipsesc acele furtuni neiertătoare din perioada verilor însetate , la dracu' .. cât îmi lipsesc norii cenuşii ce se adunau deasupră-mi şi lipsa oricărei temeri de pe-atunci , de parcă eu însămi mi-aş fi fost vârtejul furtunii . 
Cred că Magia a luat sfârşit odată cu Tine. Cred că acolo unde Te-ai surpat în ţărâna acestei lumi sterpe , Magia s-a surpat odată cu Tine. Pentru multe ceasuri am crezut asta aşa cum o cred şi acum pentru că regretul îmi e peste putinţă ..
Rătăcesc  în timp ,în ceasuri nevăzute de ceilalţi şi cau din nou locul unde mi-am lăsat rădăcinile şi prefer de o mie de ori să îl găsesc cu ochii-nchişi decât altfel ori realitatea celorlalţi nu-mi oferă acum decât ..rămăşiţe. Dar Tu nu eşti printre rămăşiţe. Te iubesc într-atât de mult încât uneori mi-am pus la îndoială propria-mi judecată .. m-am întrebat dacă nu cumva totul mi-a fost aievea şi asta pentru că niciodată nu voi vrea a înţelege dorinţa unui lucru care aici .. este imposibil . 

Dar cum spuneam : îmi lipseşti . Şi-ţi păzesc împrejurimile . Nu a existat şi nu va exista o singură zi în care să nu păstrez acel Tot intact .. exact aşa cum ai lăsat când ai plecat . Când păşesc acolo , drumul îmi aduce în cale mai aproape Porţile , ca şi cum întotdeauna am fost aşteptată ; deschis o poartă , totul este atât de strălucitor , verdele îmi zâmbeşte pretutindeni , florile se apleacă de pe ramuri şi îşi deschid aripi în voia vântului , copacii murmură şi leagănul se-nclină în paşi invizibili ..Şi Te simt pretutindeni .

Memories from an Alternative Life ...

I wish I could have cried at that time , I wish I could have tasted some salty tears behind my eyes , but my eyes were frozen so my life from that hour and the only thing I could have reached behind myself .. was a long way of an eternal .. Life.

It was all ended . Everything that we enjoyed for all this time , everything that was green and sunny in our eyes , every bird and every flower from this sky and this ground .. ended. I had to walk on every stone under my bleeding steps and I had to kill with my bare hands everyone who stood in my way .. How am I suppose to live with such things now ? ..even I did the right ones ..but sometimes , doing the right things is not the same with doing what you really want or love to do .. 

Wish I could have had something else to choose .. something else but this blood on my face and my hands . And it is all ending so my steps aproach to the edge .. I want this to be ended before my eyes , eternal is way too long for a man who's got nothing to live for .. And there's no other world than the one I've made it by my own . And there's no other darkness than the one that finally swallows me deep inside the hole , I  am finally free to fall . Free to become from Ashe.. to Dust and no wings shall grow back to save me anymore . There is no such thing .. maybe never had been . 

Remember ..NOT.

Sufletul ei se-ntindea între aşternuturi de zăpadă , cerul fremăta lacrimi negre , iar sângele înghiţea lacom albul rece din jurul său . Adânc în ochii ei se strecură o himeră neagră , pătrunzând dureros marginile privirilor din jur şi totuşi zâmbetul îi devenea tot mai transparent şi îngheţat.
Până şi Soarele purta doliu în acea după-amiază târzie şi corbii îşi purtau dansul morţii în cercuri  haotice. A fost ceasul în care lumile au năvalit oarbe şi orbite , ceasul în care carnea s-a lăsat pradă dezintegrării şi sufletul a rămas singur , gol şi încă pulsând în braţele unei morţi reci.
Era ceasul al Şaselea din sutele de ceasuri scurse printre gânduri induse într-o luptă constantă de supravieţuire .  Căuta sub o formă nedefinită să îşi adune ultimele răsuflări pentru ca gândurile ei să schiţeze cele din urmă retrospective ale vieţii de-Atunci . Dintr-o dată , devenise ea însăşi ancora ce îşi căuta prinderea în tărâmul vieţii , însă moartea abia ce-şi ascuţea ghearele reci în acel ceas şi moartea nu se grăbea deloc . Poate că nici nu vroia să trăiască , era dorinţa de a exista cea care îi devora sufletul ca un vierme laş în faţa Inevitabilului . În acel ceas , tot ceea ce simţise vreodată , tot ceea ce trăise îngheţa într-un mod lent şi dureros .
Groaza lua naştere într-un pântec fără formă şi totuşi părea a-i fi sfâşiat fiecare centimetru de carne , cu cât dorinţa de a exista îi creştea deopotrivă ..
Unde dracu' se afla de fapt ? Cine era acum ? Cine era aici ? Ce era peticul ăsta de lume în care s-a trezit fără puterea de a se trezi ? De ce doare într-atât ? Era ..Iadul ? Iadul ei ? ..sau era Purgatoriul ? De-a lungul vieţii sale încetase să mai creadă în astfel de tărâmuri ,de fapt încetase să mai creadă în orice altceva în afara minţii ei , aşadar .. "asta" trebuie să fie ceea ce mintea ei a creeat . Era nebunie ? Era .. real ? Durerea întotdeauna îi aducea aminte că ea însăşi e reală . Durerea i-a fost prieten foartă multă vreme . Cum ar fi putut face acum diferenţa ? Şi dacă făcea vreo diferenţă .. cu ce ar fi schimbat asta lucrurile de Acum ? Niciodată nu a ştiut cine este cu adevărat cu toate diferenţele din jurul ei . Şi cine erau cei care o priveau de pe margine ?



TO BE CONTINUED .... OR NOT.

Eu şi Voi

Eu şi Voi ..
Eu cu Voi. 


Tigară ...
Îşi aprinse o ţigară inhalând deopotrivă primul fum şi aerul tăios de afară .
Muţenie. Nimic nu se mişca în jurul răsuflării sale decât fumul cald odată cu pierderea de sine. Nimic nu se mişca în capul locului decât clipirile sale obosite şi absente în vise albe. Nimic ..
Ţigara părea a mocni singură între buzele lui uscate şi răsuflările îi deveniră tot mai eşuate în uzul lor normal.

Mă întreb .. când se vor termina toate astea odată şi odată ? 


O întrebare absolut retorică , izbindu-se în absenţa oricărui răspuns. Era golul sculptat în adâncul pieptului său ceea ce îl împovăra în acea secundă. O secundă grea , interminabilă . Un moment de trecere în fiinţa măştilor sale , un moment în care ar fi vrut să-şi dea jos pielea şi să aibă curajul să se privească în oglindă , să aibă voinţa necesară de a-şi vedea chipul şi cu toate astea .. să-şi zâmbească pentru prima oară . Cu adevărat. Să-şi întâmpine Chipul care niciodată nu a fost lăsat să vadă lumina zilei , Chipul care a văzut doar Noaptea , Chipul închis între patru pereţi , mereu abandonat promisiunii zilei de mâine , abandonat promisiunii pur şi simplu ..

Urăsc promisiunile ...

Frigul îi trezea mereu memoria , îi aducea aminte cine este acum şi câţi a mai fost atunci .

Toata viaţa mi-am irosit-o pentru asta ..

Fereastra deschisă îi părea încă şi-acum o invitaţie ..Reflecţia sa din geamuri îi aducea totuşi aminte de ce nu o poate face, de ce nu poate accepta . De câte ori spărgea o oglinda , fiecare ciob îi aducea aminte cine este acum şi câţi a mai fost atunci. Iar vidul îi devora invelişul interior , frântură cu frântură . Dacă şi-ar fi aruncat măştile acolo, cu siguranţă acestea l-ar fi tras în acelaşi vid odată cu ele.

Sunt nimic , sunt totul . 


Îşi consumă ultimul fum şi-şi strânse ţigara în pumn ..

Şi cu toate astea , sunt responsabil pentru fiecare dintre Voi . Eu Vă sunt părinte şi iubit .
Nu mai există cale de întoarcere . A existat un Început. Şi  va exista şi un Sfârşit. Odată cu Voi.
Însă , Acum .. nu e ceasul.

.... iar ferestrele se închiseră.

Violate me, January victim All my life I've wasted for this Violate me, show me your religion All my time I've waited Take my voices, learn to love them