Gânduri Onirice

În visele mele uneori totul este pal şi abrupt . Sunetele îmi sunt difuze şi uneori din toată ceaţa care mă-nvăluie , o explozie de culori îmi îmbată sufletul şi deşi nu-mi mai ştiu locul şi vegherea .. mă simt absorbită de un vârtej de amintiri pe care în realitate nu mi le mai (re)găsesc . În visele mele  simt cum las frântă câte-o bucată din sufletele ce le adăpostesc Aici ..atunci când printr-o pocnitură de degete mai mult imaginară decât reală ..sunt nevoită să mă trezesc . Nu am să-mi înţeleg niciodată visele . Priceperea şi destăinuirea lor mi s-aşează deseori precum o salcie cu spini deasupra minţii mele . Visele mele sunt totodată şi prilejul de a mă întoarce în locuri acum înghiţite de nămol şi Timp , prilejul de mă-ntoarce la Ea , prilejul de mă-ntoarce la Mine . Prin ele am păşit în lumea asta şi tot prin ele voi pleca .. Visele-mi sunt porţi care mereu mi-au stat la îndemână şi care s-au lăsat deschise . Amestecul de culori şi siluete mi-a împânzit adeseori mintea şi dincolo de ceea ce voi numiţi realitate . Am acceptat asta mult timp după ce Ea a plecat de Aici şi totul s-a dus odată cu abandonul Său.  

Da, adevărul e că-mi lipseşti enorm ! Fir-ar ea a dracu' de realitate ! O realitate atât de tranşantă şi neînduplecată ... Mă-ntreb ce-ai vrea să-ţi spun atunci când îmi deschizi Poarta .. dar privirea Ta ştie totul despre mine , nu a mai rămas nimic de ascuns , acum ştii totul , totuşi niciodată nu-mi vorbeşti . Te-am visat odată că mă aşteptai la Copacul nostru , stăteai în leagăn , nici măcar nu Ţi-ai întors capul , ştiai deja că sunt în spatele Tău şi păşeam tot mai aproape . Am vrut să îţi mărturisesc totul dintr-o suflare , însă glasul mi-a amuţit sugrumat de lacrimi care nu curg pe dinafară . Îmi doresc să nu fi stat lucrurile astfel .., însă mi-am dorit destul şi totuşi niciodată destul .
Dar nu a fost decât un vis. La fel ca şi ceea ce aştern aici .. doar Cuvinte. Se revarsă atât de fierbinţi şi vii , ţipă şi plâng sunete să fie auzite , dar într-un final rămân .. doar cuvinte. Iar înţelesurile îşi cresc aripi printre rânduri şi privirile celorlaţi nu fac decât să le-mpietrească.

                                              Somn uşor ....

another nameless thought

Când am intrat iniţial în lumea Lor , m-am gândit că este absolut normal să simt respingere şi atracţie deopotrivă . Eram cu totul nouă şi o carnă fragedă pe-atunci , de altfel şi mintea mea era destul de sănătoasă iar sufletu-mi încă nepângărit . Au existat oameni de care m-am agăţat cu bună ştiinţă , oameni pe care mi i-am dorit alături şi pe care i-am iubit în mod diferit . Oameni alături de care am explorat binele şi răul acolo unde de multe ori înainte am trecut pe lângă de frica de a nu mă atinge în vreun fel . Oameni printre care mi-am schimbat forme şi chipuri şi printre care mi-am purtat morţi ciclice. Nu mi-am dorit niciodată cu adevărat să-mi împlinesc un destin plin de ambiţii şi vise adolescentine , schimbările mi-au fost de la un moment dat într-atât de dese şi agresive încât din plăcuta senzaţie de diversitate am trecut la sfâşierea proprie-mi piele şi atunci a fost momentul când metamorfoza mi-a dat naştere sub semnul vital al unei dureri inexplicabile . Lucrurile au început să scape de sub control . Oarecum doza de masochism devenise altceva fără să-mi dau seama. Nu este de înţeles pentru nici unul dintre voi de ce am ales unele lucrurile să le parcurg şi să mi le simt sub forme mai puţin agreabile . Nici nu-mi doresc să fac acest aspect înţeles. Mă ajută enorm să scriu , să scuip cuvinte prinse adânc de corzile-mi vocale , mintea mea are nevoie de puţin spaţiu şi mă gândesc că scrisul este o opţiune mai bună decât alte fapte ... care ar atrage după sine propriul vostru sfârşit şi într-un final , propria mea moarte. Ultima.

FONT MARE PENTRU GÂNDURI MICI

Nu există motive reale poate pentru că eu nu sunt real , realul din realitatea voastră . Aici îmi pot deşerta voma celor mai dezgustătoare gânduri care cârpesc pe alocuri o minte relativ mediocră printre minţile voastre sclipitoare . Nu vă interesează cum mă văd eu prin mine, dar în mod sigur vă interesează cum vă văd eu pe voi , mici viermi ipocriţi ce sunteţi .. Uuups , mi-a ieşit pe buze ! Dar nu vă dispreţuiesc , viermişorilor , ci vă admir în şi din petecul meu obscur şi murdar , vă admir şi mă amuz inofensiv la vieţile voastre atât de ..reale. Am încercat să simt invidie : m-am lăsat învins de tristeţe şi dezgust iar ura încă a întârziat a bate la uşă. Pragul meu este ros de Timp şi timpul în "inexistenţa" sa a rămas la fel de tăcut şi de neclintit . M-am gândit îndelung să vă trimit câte o invitaţie la spectacolul meu personal : carnagiul fetuşilor nenăscuţi. Însă ochii voştri  nu ar fi fost mai strident încremeniţi decât cei ai unei bovine oripilate în faţa necunoscutului .

Căci unul suntem aici şi Eu sunt întru Voi pretutindeni. 

p.s - s-aveţi ochi să citiţi măcar cu adevărat. 

Deschide-ţi ochii .. E timpul !

" Night falls—strange colored walls: My eyes deceive what is wrong with me.
Deep in the night you think everythings right.
Tell it to yourself—say its just a nightmare.
Something is telling you nothing can change where you are again.
Why should it matter?—your dreams of a child—
Innocence is gone—only fear to play with—
Faces are changing but nothing is changing the pain. —Too late.."

..şi îşi deschise ochii. Noaptea îi era lungă  şi totul îi era negru . Şi fereastra îşi deschise larg aripile şi noaptea îşi întindea braţele-i firave şi negre . Şi sângele-i picura-n umbre însetate şi ascunse adânc în absenţa oricărui glas . Şi totul era tăcut. Şi ochii îi erau tot mai vii . Îşi dorea enorm să nu mai audă tăcerea din jurul său şi să nu mai simtă ghearele nopţii încarnându-i-se în trup ..pentru că durea şi durerea o făcea  tot mai vie . Tot mai umană . Şi pieptul îi era tot mai golit de o inimă ce-o devora din interior . O inimă flămândă şi o moarte nou-născută în fiecare ciclu de viaţă şi era obosită .. era atât de obosită să mai treacă prin asta încă o dată . Era obosită să-şi mai poarte încă o dată fiinţele cu ea , toate femeile în care-şi purtase sămânţa  şi toţi bărbaţii din care-şi hrănise furia , toate măştile purtate de fiecare dată , toate gurile înfometate şi lumile pe care trebuia să le păzească de la fiecare început până la fiecare sfârşit.
Metamorfoza durea în nopţi ca aceea . De altfel întotdeauna durea căci într-un nou început avea să fie de fiecare dată virgină în esenţa ei . Biata Fiinţă .

Într-o lume în care lumina este căutată de toţi , întunericul este singurul purtător de adevăr . Adevărul său sta adeseori ascuns în cele mai simple gesturi , priviri şi cuvinte la care nimeni nu ar fi acordat importanţă : un zâmbet amabil atunci când Fiinţa era întrebată ce fel de persoană este şi cum îi este viaţa de zi cu zi , cuvintele curate rostite pe buzele-i murdare atunci când i se cerea dezvăluirea unor calităţi , privirile calde atunci când ceilalţi habar nu aveau de ce vedea ea dincolo de ochii lor , mai ales atingerile stinghere când sângele-i vibra a moarte şi moartea-i juca paşi de vultur pe umeri . Adevărul său şi-l păstra în întunericul măştilor purtate indiferent de situaţie , măşti erodate de timp şi de cei ce trăiau în Ea. Şi noaptea îi era singurul sanctuar în care metamorfoza îşi urma cursul odată cu sfârşitul şi începutul unui nou ciclu.

But my destiny is forsaken in empty rooms ...

Closing my eyes in front of this hole ..doesn't make it any smaller at all and I am fully aware of what I've become and despite of  my beliefs .. the only thing that burns inside of me is the only thing that makes all the sense in the world , actually.. in my world :  humanity . 
You know .. Humanity is a heavy word for a being who's been considered herself a non-human one for a looooong ..long time . And humanity brings together everything that may be felt by a living being . And sometimes , when humanity grows too much inside of her , so does the hole grows deep inside her Inner. How can I choose the right words for my human side ? What should I put it down before any final circumstances ? I've felt so much , but I've learned so less ..

But my destiny is forsaken in empty rooms  .. I used to say these words once upon a time , when nothing stood before my loneliness but my destiny , my unfaithfull destiny . I still prefer those empty rooms. Emptiness is one of the most efficent cure I could recommend for Humanity . Once I found myself in empty rooms so I began to drop every piece of living flesh till I was offered the first taste .