Caut să mă sinucid printre rânduri unde niciodată nimeni nu se va uita . Şi aşa e cel mai bine . Un loc întunecat şi ferit de ochii ignoranţilor , rece şi viu în originile sale muribunde , exact ceea ce un sinucigaş ar căuta. Unul ca mine , de altfel .
Nu ştiu când şi cum m-am îmbrăcat cu o viaţă atât de subţire încât frigul să mă brăzdeze caustic pe margini , nu ştiu cum s-a ajuns până aici şi nici nu cred că mai contează sau că mă mai interesează . Acum adulmec orice urmă de întuneric , disperat să o înghit în mine , disperat să mă dezbrac de tot şi să-mi urluu nefiinţa în goliciunea mea mânjită.
Urăsc atât de mult acum , urăsc tot ce-am clădit vreodată , urăsc fiecare particulă din mine , fiecare gând sculptat abrupt în conştiinţa mea mizerabilă , urăsc hăul în care pe ceilalţi îi târăsc după mine , urăsc minciuna cu care m-am înzestrat în fiecare zi de viaţă .. Îmi urăsc fiinţa cu toată forţa neputinţei mele ! Şi caut să mă sinucid , să omor cu fiecare cuvânt un Eu la care nu pot ajunge niciodată , însă sfârşesc prin a rămâne acelaşi ..
Acelaşi Eu , cu mâinile mânjite de sângele altor euri ucise la mânie sau nevoie , un sinucigaş ce-şi curmă proprii semeni , propriile chipuri , propriile vieţi . Oricât rău aş face , orice aş curma , oricum aş creea , acelaşi rămân , singur şi singurul .
Minciuna Perfectă
